La 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia s-a împlnit – cu ocazia Marii Adunări Naţionale la care au fost prezenţi 100.000 de oameni – un vis multisecular al românilor, un act de justeţe naţională. Românii de pretutindeni  au trăit puternic acele unice clipe aducându-şi toţi, deopotrivă, contribuţia la făurirea deplinei unităţi statale româneşti.

Este bine cunoscut că primul război mondial a avut consecinţe nefaste pe multiple planuri, că a provocat suferinţe inimaginabile popoarelor din ţările beligerante. Drept urmare, spre finele războiului s-au amplificat tensiunile sociale şi politice, ele generând mai apoi mari mişcări revolţionare. În centrul şi sud-estul Europei între obiectivele acestor mişcări revoluţionare se situa constituirea statelor naţionale ori desăvârşirea  unităţii statale a unor popoare. O amplă revoluţie burghezo-democratică s-a desfăşurat pe întregul  terioriu al monarhiei austro – ungare care, în final, s-a   dezintegrat. Revoluţia  s-a manifestat puternic şi în terioriile româneşti subjugate Austro – Ungariei, respectiv în Transilvania, Bucovina şi Banat, vizând realizarea aspiraţiilor româneşti, între care la loc central era unirea cu patria mamă, cu România. Revoluţia a atins în scurt timp cotele maxime şi în Banat.

Noţiunea de Banat iugoslav s-a impus doar la sfârşitul primului război mondial, mai exact după dispariţa monarhiei austro – ungare.

În urma unor tratative persistente între România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, Banatul a fost împărţit între cele două state, partea rămasă celui din urmă, circa o treime ca suprafaţă, fiind cunoscut mai apoi sub denumirea de Banatul sârbesc ori Banatul Iugoslav.

Regiunea în cauză este amplasată în vecinătatea sud – vestică a României, graniţa naturală constituind-o  Dunărea şi Tisa, iar la est, o linie convenţională care porneşte  de la Dunăre spre nord – vest, de la Baziaş până la Beba Veche, unde dă în graniţa Ungariei. Banatul iugoslav cu o suprafaţă de circa 9.000 km pătraţi, se aşterne între 44040′ şi 4608′  latitudine nordică şi între 2002′ şi 21030′ longitudine estică.

În perioada interbelică, Banatul iugoslav avea, după părerea preotului  Petru Bizerea, aproximativ 600.000 de locuitori dintre care 150.000 români, deci a patra parte din totalul populaţiei. Recensământul, din 1923 ne spune că existau doar 79.621de locuitori de naţionalitate română.

Vasile Mircea Zaberca, „Românii de peste fruntarii”, Editura Libertatea, Panciova, 2003

Articolul integral în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 47 din 25 noiembrie 2017