Divizări în Europa
Încă de la înființarea Uniunii Europene, ideea fundamentală a constat în conectarea statelor care, poate într-o zi, vor deveni un fel State Unite ale Europei. În ultimii ani, această idee a intrat în impas. Ce divizări există în Europa?
Divizări în Europa
Atitudini divergente cu privire la Europa: Jean-Claude Juncker și Theresa May

În discursul susținut în Parlamentul European despre viitorul Europei, premierul irlandez Leo Varadkar a făcut un apel pentru unitatea statelor din UE. Privită la modul general, UE este uniunea unor state mici. ,,Numai împreună devenim puternici”.

Câteva ore mai târziu, majoritatea Camerei Inferioare a Parlamentului din Londra a aprobat Legea Brexitului, propusă de Guvernul britanic conservator.

În același timp, Sebastian Kurz, prima dată de când a fost ales cancelar austriac, s-a întâlnit cu omologul său german Angela Merkel. Kurz conduce guvernul în a cărui componență a intrat și Partidul Libertății din Austria, o formațiune politică de dreapta. Kurz nu vrea ,,mai multă Europă”, mai ales dacă această înseamnă ,,mai mulți refugiați”.

La Paris, Angela Merkel a fost invitata președintelui Franței Emmanuel Macron. Șeful statului francez se prezintă ca fiind un mare reformator al Europei.

Sunt patru evenimente care ilustrează starea actuală în care se află Europa, dar mai ales divizările. Pe de o parte, sunt cei precum Macron și Varadkar, care se angajează pentru o colaborare mai intensă la nivel european. Pe de altă parte, sunt Kurz și May, care pledează pentru cauza națională și chiar doresc să părăsească Uniunea Europeană, apreciază postul ,,Deutsche Welle”.

Putem vorbi despre oponenții și susținătorii ideii cu privire la ,,mai multă Europă”? La prima vedere, se pare că marii sceptici sunt în Est, printre noile state membre ale Uniunii Europene. În timp ce membri mai vechi, din Occident, pledează pentru mai multă integrare cu excepția Marii Britanie.

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 10 februarie 2018.