Mijloacele financiare au ajuns la agricultori. În primii trei ani, agricultorii noştri vor avea la dispoziţie 400 milioane de euro.

Zece agricultori au primit contracte  pentru cumpărarea maşinilor agricole cu bani Fondul IPARD menite Serbiei şi cu acest prilej Bransilav Nedimović, ministrul Agriculturii, a declarat că, după opt ani de zile de tratative cu Fondul IPARD, Serbia beneficiază de primele contracte concrete.

În următorii trei ani, agricultorii noştri vor avea la dispoziţie 400 milioane de euro mijloace financiare nerambursabile şi, după cum a declarat ministrul Agriculturii, aceasta reprezintă o  nouă transformare  în agricultura noastră, fiindcă pentru prima dată mijloacele financiare europene ajung direct în mâinile agricultorilor noştri.

Dacă ceva este atrăgător în cadrul Uniunii Europene, atunci aceasta este politica europeană comună, respectiv politica de finanţare şi sprijinul acordat muncii agricultorilor, a spus dânsul.

După cum a declarat ministrul Agriculturii, pentru Programul IPARD au sosit 504 de cereri, iar acum au fost înmânate primele zece contracte, pe când în viitoarele două-trei luni vor fi analizate toate cererile. Se aşteaptă, a spus dânsul, ca în viitorii trei ani aceaste mijloace să fie cheltuite.

Am avut trei concursuri în ultimele câteva luni şi încă patru vor fi deschise până la finele anului curent pentru noi tractoare, maşini agricole, capacităţi de procesare, echipament pentru îngrăşarea animalelor. Sper ca după aceasta, a spus dânsul, agricultura noastră să arate mult mai bine,  fiindcă 400 milioane de euro vor fi alocate în ea.

George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în ziarul „Libertatea” din 21 iulie 2018.