Teatrul românesc în fața unui adevăr incontestabil

Sâmbătă, 29 septembrie, la  Comunitatea Locală din Alibunar  a avut loc a III-a ediție a Simpozionului ,,Zilele de Teatru – trecut, prezent și viitor”, organizat de Uniunea Teatrelor de Amatori ale Românilor din P.A.Voivodina. Au fost prezentate 11 lucrări și  modalități de găsire a soluțiilor pentru ca manifestarea teatrală a etniei române de pe aceste meleaguri să persiste.

Președintele Uniunii Teatrelor de Amatori ale Românilor din P.A.Voivodina, Dimitrie Miclea,  i-a salut pe oaspeții prezenți. Există sau nu un teatru al românilor care trebuie să-și mențină existența? – s-a întrebat Dimitrie Miclea.

Primul care și-a expus opinia vizavi de subiectul acestei reuniuni a fost Nicu Ciobanu, unul dintre fondatorii Uniunii Teatrelor de Amatori, în lucrarea ,,Teatrul românesc în fața unui adevăr incontestabil”. Nicu Ciobanu evidențiază: ,,Cel care cunoaște drumul, evoluția teatrului nostru, nu poate avea decât cuvinte de laudă, un nemărginit respect față de toți actorii care au urcat pe scenă – pentru că ei chiar s-au crezut actori, iar unii dintre aceștia sunt adevărați artiști ai scenei.  Ne onorează și trebuie trecuți la loc de frunte în paginile noastre de cultură și artă scenică – pentru energiile cu care s-au implicat în actul de creație, pentru emoțiile care trebuie depășite, pentru nimicul din care trebuiau prin creație  să genereze perpetuarea noastră în timp, născând valori în arta spectacolului. În final, trebuie să-i admirăm pentru uitarea care se va așeza peste ei. Să ai curajul, să fii hotărât, să accepți toate cele, conștient sau inconștient, este un act de sublim sacrificiu, demn de respectul fiecăruia dintre noi. Astfel poate fi definit capitolul identității noastre, numit teatru”. Lucrarea se încheie cu următoarea constatare: ,,Ne-am fi dorit o viață teatrală complexă și completă, dar cum avem parte de acel teatru cu neajunsurile expuse aici, n-avem decât să constatăm, cu regret, că singurătatea celui naufragiat pe o insulă ostilă, într-un peisaj cultural bănățean rudimentar, nu aduce decât regret în fața timpului care nu-i este aliat. Resemnarea, pe zi ce trece, se confirmă a fi un adevăr incontestabil”.

Dr. Eufrozina Greoneanț, profesoară la Școala Înaltă de Studii Profesionale pentru Educatori din Vârșeț, a vorbit despre Școala Vârșețeană de Teatru,  inițiatorul ei fiind regretatul profesor Ion Berlovan. S-a reținut asupra contribuției  pe care prof. Ion Berlovan a dat-o prin înființarea Cenaclului Literar ,,Tinerele condeie”. Prof. dr. Eufrozina Greoneanț a scos în evidență aportul adus de studenții români la promovarea vieții teatrale din Vârșeț, amintindu-l și pe  Cătălin Ursu, actor la Teatrul Profesionist din Timișoara,  care a înființat o trupă de teatru în cadrul acestei instituții universitare din Vârșeț.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 6 octombrie 2018.