Anunţul că, din cauza agricultorilor şi organizaţiilor de transport, se va face ceva cu preţul dieselului, petroliştii au calculat că benzina poate ieftini cu numai trei dinari, iar gdieselulh cu cinci dinari la litru.

Milan Rakić, preşedintele Asociaţiei Petroliştilor Privaţi, afirmă că scăderea preţurilor este maximul pe care statul ar putea să-l ofere acum.

– Prin micşorarea accizelor la litrul de motorină, aceasta ar putea să coste 158 de dinari, în loc de actualul preţ de 163 de dinari, în timp ce preţul la benzină s-ar putea micşora cu trei dinari la litru, adică la 150 dinari. Accizele s-ar micşora cu 5 dinari la motorină, iar la benzină cu trei dinari. Mai mult decât aceasta nu s-ar putea aşteapa, deoarece calculul este clar: această micorare ar fi neutră pentru buget – a apreciat Rakić.

Conlocutorul nostru spune că la micşorarea accizelor statul ia în considerare cât va putea să majoreze consumul preţul mai mic al derivaţilor.

– Se ia în considerare cât ar putea aduce bani mai mulţi în buget ieftinirea derivaţilor prin majorarea vânzării. Astfel se ajunge la calculul privind micşorarea maximă a accizei de trei şi cinci dinari – apreciază Rakić.

El aminteşte că accizele nu sunt o problemă şi că statul, dacă ar vrea, ar putea rezolva aceasta în 15 minute.

– Nu trebuie micşorate accizele, ci anulată TVA. Astfel litrul de derivaţi ar fi mai ieftin în mod automat cu 11 dinari – afirmă Rakić.

Nebojša Atanacković, preşedintele Companiei „Nafta”, spune că nu este atât de contestabilă acciza la benzină, „deoarece Serbia se află în regiune pe la mijlocul preţului după mărime, însă după preţul la motorină este în vârf”.

Tiberiu LĂPĂDAT

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 30 iunie 2018.