Acest lucru îl afirmă interlocutorii noștri de săptămâna aceasta – membrii familiei Balint din Reșița – și adaugă: Acasă este locul unde scapi de grijile cotidiene, unde te încarci de energia debordantă a copiilor, unde primești un surâs de la partenerul de viață. Aici te întorci mereu pentru a te bucura de dragostea celor dragi și liniștea căminului. Acest lucru se întîmplă de 13 ani (pe 9 octombrie) în căminul nostru”.

Pe Mario l-am cunoscut personal în vara acestui an la Mesici, cu prilejul unui eveniment organizat la biserică, deși numele și activitățile lui sunt bine cunoscute românilor din Serbia. Discuția a decurs la modul său firesc. Mario și-a început povestea de familie în felul următor: ,,În meseria noastră este foarte important să ai un sprijin în partenerul de viață. Eu am fost suficient de norocos ca soția mea, Ancuța, să înțeleagă deplasările și situațiile de pericol prin care am trecut, să fie o alinare pentru suflet și minte. Nu multe soții pot să accepte lungile deplasări, de câte șase luni, în zone de război precum Irakul sau Afghanistanul, să-și asume responsabilitățile familiei. Acasă, timpul trece mai greu, iar gândurile îți dau târcoale.

Și Sadoveanu ar fi mândru de Ancuța!

Ancuța este stâlpul familiei pentru că, nu-i așa, în Banat femeile sunt cele care administrează nevoile casei. Nu este ușor! De fapt, nimic nu este simplu în ziua de azi! A crescut la sat, alături de bunici și de mică s-a deprins cu muncile câmpului. Nu se ferește să pună mâna pe ciocan sau clește, deprinderi învățate de la bunicul ei, electrician. Este extrem de serioasă și temeinică, iar tatăl ei, Petru, care acum un an a trecut în eternitate, i-a insuflat un adevărat cult al muncii. Când nu este la serviciu sau nu are grijă de Darius, Ancuța gospodărește în grădină, la Soceni, de unde familia își asigură legumele pentru iarnă, zacusca și dulcețurile. Este omul căruia îi pasă de toți și de toate! Poartă grija bunicii de la Apadia, a fratelui plecat în Spania, a cățeilor și pisicilor din bătătură. După-amiază sau la sfârșit de săptămână întreaga familie se refugiază în liniștea casei de la Soceni, o moștenire pe care Ancuța s-a luptat din răs-puteri să o ducă mai departe, să nu se piardă, să nu se surpe, la fel ca multe alte case abandonate după moartea proprietarilor.

Numele i se datorează Hanului Ancuței. Sadoveanu ar fi mândru de asta! E bănățancă în țoalele ei, făloasă și dârză, ca orice gugulan din zona Caransebeșului. A iubit satul de când se știe și cel mai important lucru pentru ea, după creșterea și educarea copilului, este păstrarea continuității familiei în aceste tipare ancestrale, singura moștenire viabilă într-o lume globalizată. În liceu a făcut dansuri populare, a jucat într-un ansamblu cu care a dat numeroase spectacole. Peste ani, a fost chiar la Vidin, la un festival de folclor, împreună cu fanfara din Coștei! Iubește din suflet portul popular și a colecționat, o perioadă, straie populare autentice din sat. Are și astăzi cămăși împistrite vechi de 100 de ani! E pasionată de istoria veche a Banatului și de multe ori își manifestă supărarea că această provincie românească nu este pusă în valoare în cărțile de istorie.

Ca jurnalist a relatat în 1999 din Serbia despre drama poporului frate. Materialele ei au putut fi citite în ziarul ,,Timișoara”, în ,,Deșteptarea” de la Lugoj sau în ,,Bursa bucureșteană”. Și-a făcut atunci mulți prieteni, inclusiv între colegii de la C.P.E. „Libertatea”. Anii petrecuți la Radio Timișoara și-au pus amprenta, Ancuța devenind unul dintre bunii jurnaliști ai generației ei. Întoarsă la Reșița, Ancuța a semnat reportaje și anchete pe teme în legătură cu satul bănățean, în „Cuvântul satelor” sau în revista „Flacăra”. Este coautor al proiectului de reportaj multimedia „Sub semnul focului. Portrete de oameni din Banatul de Munte”, fiind primul proiect de acest fel din România de după 1990 în care Ancuța a semnat imaginea video. Astăzi, viața a determinat-o să aleagă o altă profesie, plină de responsabilități față de comunitate, dar așa poate să se ocupe de Darius, fiul frumos și talentat al familiei.

Darius – comoara familiei

Cu alese cuvinteși plin de mândrie Mario ne-o descrie pe soția sa. Ancuța, la rândul ei, își îndreptă gândurile spre comoara familiei lor: ,,Darius este comoara vieții mele! Un copil atât de bun, de nonconflictual, de emotiv și talentat! A absolvit cursurile de chitară ale Școlii Populare de Arte „Ion Românu” din Reșița, la clasa profesorului Marius Iana Dobre. A concertat deja în spectacole și sunt foarte mândră de el. Muncește foarte mult, programa școlară este foarte încărcată și nu totdeauna orientată spre elev. Muncește câte 12 ore pe zi, dar este un elev foarte bun. Evident, ca orice mamă, mă mândresc cu el!”

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 46 din 18 noiembrie 2017