Camelia și Eugen, un tânăr cuplu căsătorit a cărui familie o întregește fiul Filip, ne reamintesc că astăzi, când timpul fuge și adesea suntem preocupați de lucruri mici, familia are o însemnătate inapreciabilă în viața omului

,,Pentru mine o zi tipică începe la servici. De șapte ani sunt angajată la Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina. Sunt coordonatoarea sectorului editorial și împreună cu colegii mă ocup de editarea cărților. În plus, organizăm și varii evenimente. După-amiezile le petrec cu soțul și fiul nostru. Ne întâlnim cu părinții lui Eugen sau cu ai mei ori cu prietenii noștri ai căror copii se joacă cu Filip. Uneori, Eugen și cu mine mergem undeva singuri”, își începe povestea Camelia.

Născută în 1986, Camelia a terminat Școala Generală „Dr. Aleksandar Sabovljev” la Ecica. Răscolește prin amintirile din acea vreme și spune că a fost recitatoare vreme de cinci ani, instruită de profesorul Adam Ogrin. Într-un an s-a clasat la concursul republican care au avut loc la Užice. Deși și-a dat bacalaureatul la Școala Medie de Medicină din Zrenianin, a precumpănit înclinația ei către cuvântul scris. La studiile universitare a ales științele filologice: și-a dat licența la Facultatea de Filosofie din Novi Sad, în domeniul limbii și literaturii române.

Succesul pe plan profesional a avut și Eugen. Născut în 1988, Eugen este angajat la firma germană ,,Menke”. Lucrează pe post de manager regional pentru Voivodina și se ocupă de plasarea pe piață a pieselor pentru utilajele agricole. Eugen a terminat și el școala elementară la Ecica, după care și Școala de Circulație din Petrovaradin.

Dincolo de reușitele profesionale, Camelia și Eugen sunt părinții lui Filip, născut în cea de-a doua zi a anului 2014. ,,Filip merge la creșa din Ecica și își umple timpul jucându-se. Este foarte rușinos, dar îi place să petreacă timpul în societate”, ne spune mama lui.

Camelia, dar și Eugen, au interese în afara slujbei, cu care își umplu timpul liber. ,,Eugen a antrenat karate și tenis de masă o perioadă îndelungată în copilărie. A obținut medalii la multe competiții. Momentan este antrenor la secția de tenis de masă „Profi Line” împreună cu tatăl său. Îi place sportul și în fiecare zi de joi joacă fotbal pentru recreație”, povestește Camelia.

Cei doi tineri au în comun pasiunea pentru folclor: ,,Amândoi am fost dansatori la societățile cultural-arrtistice „Ștefan Ștefu” din Ecica și „Lala”. La Festivalul de la Torac, în 2012, Eugen a fost autorul coregrafiei prezentate de S.C.A. „Ștefan Ștefu”, care a obținut locul III”, ne reamintește Camelia.

.

Ne educăm copilul așa cum noi înșine am fost educați

O familie tânără, astăzi, are provocări deloc puține. Timpul parcă fuge, părinții se plâng de programe încărcate, iar copiii cresc mai repede decât ei își imaginează. Camelia spune că față de perioada în care ea și Eugen au fost copii, astăzi, când ei înșiși sunt părinți, nimic nu mai e la fel. ,,În viața de zi cu zi, totul s-a schimbat. Astăzi, oamenii au prea puțin au timp liber. Nu îmi explic din ce cauză. Suntem foarte ocupați cu niște lucruri care nu prea au valoare. În ciuda acestui fapt, ne străduim să ne facem timp pentru noi doi și Filip”, adaugă Camelia. ,,În fiecare zi, neapărat îi dedicăm timpul liber lui Filip, în sensul că ne ocupăm de el. Desenăm împreună, scriem, cântăm, ne jucăm”.

De multe ori Camelia lucrează peste program, iar slujba ei implică evenimente la care trebuie să fie prezentă în afara orarului de muncă. Este și acesta un aspect de care trebuie să țină cont în ceea ce privește timpul petrecut cu Filip, dar spune că mereu are ajutor din partea familiei. ,,Bunicile lui Filip, mama și soacra mea, mă ajută să îmi împac rolul de mamă cu profesia. Am susținere necondiționată și din partea soțului. Dacă eu sunt ocupată, el își face mai mult timp pentru a fi cu Filip. În zilele când Eugen are mai mult lucru, eu fac la fel”, mărturisește Camelia.

În vremea când sistemul de valori pare să fie anapoda, iar cei mici sunt ușor influențabili, ei riscă să crească cu o percepție greșite despre lumea din jur. Camelia și Eugen, totuși, nu au dubii în ceea ce privește educarea lui Filip: ,,Ne străduim să îl educăm pe Filip așa cum am fost educați și noi doi. L-am învățat să fie respectuos cu cei în vârstă. Din punctul meu de vedere, este lucru care lipsește în ziua de azi. Cred că este valoarea fundamentală trebuie să fie familia și cel mai important este ca între membrii unei familii să existe relații bune”, afirmă interlocutoarea noastră.

Important este ca în familie să existe raporturi bune

Camelia își argumentează afirmația cu faptul că petrec mult timp cu familia ei și a lui Eugen. Se frecventează și se bucură de momentele în care sunt împreună. Cât de mult înseamnă pentru Camelia oamenii apropiați, se vede din modul în care poveștește despre ei. Despre sora ei, Irina Mioc Petrovici, Camelia spune că și ea a fost printre primele cinci recitatori la concursul național de la Užice. Astăzi, Irina are doi copii, Mihailo și Dimitrie. În timpul liber, Mihailo cântă la chitară, iar Dimitrie antrenează înotul. Irina lucrează la firma ,,Zopas industries” din Kikinda. ,,Ambele suntem căsătorită în Ecica, locuim chiar în aceeași stradă. Din cauza orarului de muncă încărcat, Irina nu prea are timp liber peste săptămână, dar sâmbăta și duminica sunt zilele pe care ambele le rezervăm să petrecem timpul împreună, cu atât mai mult cu cât Filip îi adoră pe Mihailo și Dimitrie”, completează Camelia.

Marina ANCAIŢAN

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 48 din 2 decembrie 2017