M-am convins, nu demult, că viaţa întotdeauna aranjează lucrurile aşa cum ştie ea cel mai bine şi face ca persoanele cu aceleaşi afinităţi să se întâlnească la un moment dat, aşa a fost şi la familia Burchia, cea cu trei fete.  Într-un schimb de experienţe desfăşurat la şcoala de Înalte Studii pentru Educatori din Vârşeţ, am avut fericita ocazie să cunosc o persoană deosebită. Acest prim pas mi-a dat posibilitatea să-i cunosc familia.

Bunica

Interesantă şi ieşită din comun este povestea Tudorei Lozniceri, care în familie, pentru toată lumea, este bunica. S-a născut pe 4 iunie 1949 la Băieşişti, lângă Suceava, tatăl Ioan trăgându-şi rădăcinile din Tulcea, iar mama Catinca din Suceava. Părinţii s-au cunoscut la Bucureşti, iar din anul 1950, tatăl fiind poliţist, a fost detaşat cu serviciul la Sibiu.

Tudora are o soră mai mare cu patru ani pe nume Vasilica, un frate mai mic, Nicolae care, din păcate, s-a stins din viaţă şi pe sora Iuliana, în vârstă de 50 de ani, căsătorită Busegeanu şi stabilită la Tuzla, în Dobrogea.

Tudora a absolvit şapte clase de şcoală generală, două clase de şcoală Comercială şi Liceul Economic. În anul 1965 s-a angajat în comerţ şi a lucrat până în 1997, când a decis să-şi deschidă o prăvălie particulară. Din anul 2000 este pensionară.

Bunicul

Bunicul, aşa i se spune în familie, pe nume Ioan Burchea, s-a născut la 8 mai 1945 la Sibiu. Părinţii Ana şi Simion au avut şapte copii, dintre care au rămas în viaţă Nicolae, Simion, Ana Constantin şi Ioan, pentru membrii familiei, Nelu. Şcoala generală a terminat-o la Sibiu, continuând Liceul de Meşteşugari şi, aşa cum era în acele vremuri, şcoala de Partid. O perioadă îndelungată a fost secretar UTC şi dacă nu se întâmpla Revoluţia, după cum afirmă doamna Tudora, ar fi ajuns primar pe judeţ.

A fost angajat la Fabrica Armatei „Arsenalul”. Ulterior a devenit şef de atelier la uzina COMPA din Sibiu. Din anul 2009 este pensionar. Acum, având la dispoziţie foarte mult timp liber, se dedică pasiunilor din tinereţe – plimbări şi fitness.

Astfel, merge la plajă la „Troiţă” la Păltiniş, la Curmătura ştezii, la Ocna Sibiului, iar când nu se deplasează nicăieri îi stau la îndemână frumoasele parcuri ale Sibiului. Suficient, încât să fie un pensionar fericit, aşa cum a menţionat în timpul discuţiilor noastre, doamna Tudora.

Poveste de dragoste

La acest capitol, doamna Tudora a fost deschisă în mod deosebit pentru istorisiri. Spirituală şi cu zâmbetul mereu pe buze, ne-a dus pe calea propriilor amintiri şi ne-a făcut să trăim alături de ea bucuria unor clipe deosebite. Ciudată este soarta omului, iar fericirea este, câteodată, lângă noi fără să o constatăm.

Eufrozina GREONEANŢ

Reportajul integral îl puteţi citi în nr. 21 al săptămânalului ,,Libertatea”, din 26 mai 2018