În urmă cu 50 de ani, din pură dragoste şi fără vreun ban în buzunar, Sava Buţu şi Maria s-au aflat în faţa ofiţerului stării civile la Primăria din Panciova. Nu au avut naşi. I-au rugat pe trecători să fie martorii acelui moment important din vieţile lor. La verighete puteau numai să viseze. Poate că au fost singurii miri care nu avut inelele ce simbolizează legătură dintre ei. Verighetele nu sunt obligatorii la cununie, aşa că în ziua aceea nu nici nu au contat.

Jumătate de veac mai târziu, după ce s-au întors din Austria, unde au câştigat pensia bine meritată, Maria şi Sava s-au hotărât să facă o nuntă cu mire şi cu mireasă, cu naşi adevăraţi, cu verighete de aur şi cu tot ceea ce nu au avut atunci. Adevărul este că nu au avut nimic, în afară de speranţă nemărginită într-un viitor mai strălucit. În acest an, pe data de 9 august, au organizat nunta pe care şi-au dorit-o toată viaţa. Le-au fost alături familia numeroasă, rudele, naşii şi prietenii.

– Când ne-am căsătorit Maria a avut 18 ani, iar eu am fost cu un an mai în vârstă decât ea. Nici nu visam că 50 de ani mai târziu viaţa ne va aduce bucuriile la care visează omul sărac. Noi doi am pornit de la zero. Am dus o luptă din care mulţi oameni nu ar fi ieşit învingători.

Secretul căsniciei lungi

Deşi începutul nu a fost uşor, Maria şi Sava vorbesc cu alese cuvinte despre trecut. Au trei copii – Ilie, Ljilja şi Panta – şase nepoţi şi, deocamdată, doi strănepoţi. Nu îmi spun prea multe despre actuala lor starea materială, dar nu pot ascunde casa nouă din Borcea, maşina luxoasă şi alte lucruri care asigură o viaţă confortabilă. Bineînţeles că la toate acestea au ajuns datorită faptului că la începutul anilor 90 au plecat în Austria. Au lucrat în numeroase firme, iar, astăzi, pensionari, se bucură de recompense lunare pe care le merită pe deplin.

Pentru cei care vor să ajungă la nunta de aur, celebrată la 50 de ani de căsnicie, Sava are un mesaj:

– Dragostea, încrederea, respectul şi iertarea – iată reţeta cea mai bună. Ajutaţi-vă unul pe altul, nu împărţiţi treburile în funcţie de gen. Maria şi cu mine am mers împreună la holdă, la servici, ne-am bucurat şi am plâns în doi. Banii pe care îi câştigam îi cheltuiam împreună. Când nu aveam ce pune pe masă, stăteam flămânzi. Împărţeam bucata de pâine rămasă din ziua precedentă. Mâncam numai după ce ne asiguram că cei trei copii erau sătui.

Cei doi soţi spun că, în ciuda stării materiale precare în tinereţe, niciodată nu s-au certat. Împrumutau bani de la vecini, îi restituiau şi nu datorează nimic nimănui. Nu şi-au dorit ca musafirii să simtă că familia Buţu nu are bani, deşi cei doi recunosc că rareori primea vizite. Aveau prieteni apropiaţi, cu care şi astăzi au raporturi bune. Viaţa nu are niciun rost dacă nu ai prieteni, spune Sava.

Săraci, bogaţi, dar mândri de sine

Înainte de a pleca în Austria, Sava a fost angajat la întreprinderile panciovene Petrochimia, ,,Azotara” şi ,,Higijena”. S-a trezit cu noaptea în cap şi a muncit din greu în trei schimburi. Cinci oameni trăiau dintr-un singur salariu. La început au fost chiriaşi, iar ulterior s-au mutat într-o căsuţă veche din cartierul panciovean Topola.

În anii 90, când a izbucnit războiul în fosta Iugoslavie, sărăcia a devenit insuportabilă. Sava a plecat în Germania, unde a lucrat ca şofer de TIR. După un an s-a mutat în oraşul Linz din Austria, unde s-a angajat la firma de transport ,,Gotex”. La scurt timp i s-au alăturat soţia şi copiii. Maria s-a angajat la o fabrică de confecţii. S-au pensionat în anul 2012 şi au revenit în Serbia.

În timp, au agonisit suficienţi bani pentru a-şi asigura o viaţă decentă. La Borcea au cumpărat un teren unde în 2008 şi-au construit o casă modernă.

Vatra familiei

Casa este exact aşa cum şi-a dorit-o Maria. Este visul ei de o viaţă. Femeia s-a născut într-o familie săracă de români la Omoliţa şi dintotdeauna şi-a dorit o casă mare, unde fiecare copil are camera lui. În vechea casă din Topola toată familia a stat într-o singură încăpere. Maria spune că nu au avut nici baie cumsecade. Duşul se afla într-o mică încăpere betonată, fără faianţă pe pereţi.

Valentin MIC

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 50 din 16 decembrie 2017