Arhimandrit Teofil Pârăian, unul dintre cei mai mari duhovnici români, a spus într-o luminată predica a sa: ,,Toate sunt bune, dar mai bun este să avem iubire unii către alții, să avem iubire față de Dumnezeu, ca să înmulțim fericirea pentru noi și pentru alții. Cel ce iubește este fericit, cel ce iubește revarsă iubirea lui, fericire pentru alții. Prietenii sunt fericiți, pentru că se iubesc. Fericirea lor este pe măsura iubiri lor. Îndemnul de la Sfânta Liturghie – ,,Să ne iubim unii pe alții…” – este pentru prieteni o realitate, căci ei se iubesc într-adevăr și sunt fericiți că, prin iubirea lor, pot simți în suflet realitatea raiului. Vorbind despre dragostea de toate felurile, marele duhovnic menționează în încheiere că iubirea, mai ales dintre soți, este o taină a veacului viitor.

Poposind în sânul tinerei familii Frișcan – Ceaicu, ne-am putut da seama despre marele adevăr susținut de Sfinția Sa Teofil Pârăian.

În urmă cu foarte mulți ani, când am iniţiat această rubrică foarte citită, care la vremea respectivă se numea ,,Casa bănățeană”, Costa Roșu, la vremea respectivă redactor-șef al ziarului, astăzi academician, ne-a atras atenția asupra faptului că în familia la care mergem trebuie să existe cel puţin trei sau patru generaţii. La început, a mers, dar cu timpul găseam din ce în ce mai puţine familii de acest tip. Uneori am fost nevoiți să-i prezentăm doar pe soț și pe soție, aceștia neavând nici copii. Prin urmare, nici măcar două generaţii nu erau în aceeaşi casă.

Adi şi Melisa

După mulţi ani, revenim la vorbele înțelepte ale lui Costa Roşu. La început de mileniu trei, la Toracul Mare am găsit o familia numeroasă. Străbunica, ,,baba Rola”, se apropie de vârsta respectabilă de chiar o sută de ani. Unul dintre strămoșii acestei familii, care a deţinut un înalt post în comuna Toracul Mare, a adus împreună cu comitetul sătesc o hotărâre foarte îndrăzneață la vremea respectivă, fiind vorba despre pavarea cu țiglă arsă a tuturor străzilor din sat. A fost un lucru rar la începutul secolului XX.Lăsăm istoria deoparte și revenim în prezent. Creionăm un posibil portret a tinerei familii lui Adi Frișcan, cea de-a treia generație.

Ena

La început de drum

Capul familiei, Adi, s-a născut în anul 1991. A terminat şcoala generală în satul natal. Dorința comună a părinților şi a lui Adi a fost ca tânărul să îşi facă studiile medii la Şcoala Medie de Ştiinţe Tehnice din Zrenianin, profilul mecanic auto. Zis şi făcut. Reîntors la Torac, a fost nevoit să accepte un post de muncă în afara domeniul în care s-a specializat. S-a angajat la benzinăria auxiliară marelui siloz ,,Protein”.

Ionel MIAT

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 29 din 22 iulie 2017