Încă în  copilărie  am avut fericita oportunitate de a-l cunoaşte pe un om extraordinar, un suflet blând, o personalitate marcantă a vieţii teatrale româneşti,  îndrăgitul actor, regizor, compozitor, autor de texte teatrale, drame şi piese Camil Georgescu. Generaţii întregi de iubitori ai artei l-au admirat, au crescut, au râs şi au plâns împreună.   Camil Georgescu este un artist care a contribuit la dezvoltarea teatrului amatoricesc al românilor din Voivodina, care a îndrăgit oamenii de la noi şi a legat strânse prietenii cu ei.  La fel a făcut şi  minunata sa familie, dedicată artei zeiţei Thalia.

Arta între vis şi viaţă 

Camil Georgescu este aproape nonagenar, dar se comportă ca şi un om de 40 de ani. Are o memorie extraordinară, ţinuta şi entuziasmul unui tânăr, este vital şi cumpătat, de parcă sutele de roluri, aplauzele şi afecţiunea publicului nu au lăsat urme asupra lui, acum, la vârsta înţelepciunii.

Camil Georgescu un actor emblematic

Numele marelui actor timişorean Camil Georgescu este sinonim cu perioada de glorie a teatrului din perioada postbelică. Viaţa distinsului actor este ea însăşi demnă de un scenariu de teatru în care personajul principal a bătut cale lungă şi deloc uşoară până la atingerea visului. Camil Georgescu a avut un vis: acela de a ajunge un mare actor. Băiatul a fost îndrăgostit de scenă de timpuriu. S-a născut la Călăraşi pe 13 mai 1929,  într-o familie de intelectuali. Tatăl, Vasile Georgescu, a fost magistrat – judecător în locul de naştere al lui Camil. Apoi slujba i-a dus pe membrii familiei, mama Margareta şi fratele Remus, la Ploieşti, unde tatăl avea să devină preşedintele Tribunalului.  După bombardarea oraşului, în 1943, familia Georgescu a ajuns la Râmnicu Vâlcea, unde tatăl a fost ales tot preşedinte de Tribunal.  Vasile Georgescu şi-a încheiat cariera magistrală pe post de procuror general  la Craiova. Aici s-a terminat şi odiseea familiei.

Camil a crescut într-o casă în care muzica a fost la ordinea zilei. Aşa a prins mare drag de muzică, disciplină la care a continuat să se perfecţioneze şi pe parcursul carierei artistice, iar pianul i-a devenit instrumentul preferat. Viitorul actor a iubit teatrul de la primul contact cu scena profesionistă la Teatrul Municipal ,,G. A. Petculescu” Reşiţa, pe la finele anilor ’50 ai secolului XX. În următorul deceniu, până în 1968, publicul teatral reşiţean avea să descopere în zecile de spectacole prezentate un tânăr actor, ce avea să se impună în roluri principale memorabile – ,,,Tartuffe” de Moliere (rolul Tartuffe), „Anna Christie”  de Eugene O’Neil (rolul Chris Cristopherson),  ,,Fii cuminte, Cristofor!” de Aurel Baranga  (rolul lui Cristofor), ,,Veac de iarnă” de Ion Omescu   (rolul domnitorului), ,,Scandaloasa legătură dintre domnul Kettle şi doamna Moon” de J. B. Priesley şi multe, multe altele. Rolurile lui s-au întrepătruns între vis şi viaţă, umor şi tandreţe, ironie şi lirism, eleganţă şi mister…

Reşiţa, Timişoara, Piteşti, Sibiu…Straja şi iar Timişoara

Camil Georgescu avea să se impună pe scena timişoreană la Teatrul Naţional, decenii la rând, cu incursiuni teatrale la Piteşti şi Sibiu. De-a lungul anilor, la Teatrul Naţional din Timişoara s-au părut emblematice zeci de roluri principale bărbăteşti pentru personalitatea lui Camil Georgescu, însă le vom aminti doar pe „Madamme Sans-Gene” de Victorien Sardou (rolul lui Napoleon Bonaparte) şi ,,Jocul de-a vacanţa” (rolul ştefan Valeriu) de Mihail Sebastian. În timp, în aproape 40 de ani de artă, cât a jucat pe scena Teatrului Naţional, Camil a rămas acelaşi gen de om, de o deosebită fineţe de suflet şi de un gust artistic şi actoricesc de o neîndoielnică subtilitate. L-a recunoscut publicul întotdeauna că era el, cu  adevărat, fie că intra pe scenă, în pielea personajelor lui Caragiale, Moliere, Lope de Vega, Baranga, Everac, Kiriţescu, Sorescu, Alecsandri, Rebreanu, Shakespeare, Brecht, Vallejo sau mulţi mulţi alţii. A colaborat cu foarte multe formaţii şi trupe amatoriceşti din capitala Banatului, scriind texte, muzică, semnând şi regia spectacolelor.

Mihaela și fiicele Danielle Corinne și Thalia

Un loc aparte în dezvoltarea teatrului amatoricesc din Voivodina îi aparţine şi consacratului artist Camil Georgeascu, care între anii ’70 şi’80 a regizat la Straja o serie de cinci, şase spectacole. Printre altele, a pus în scenă şi spectacolele ,,Fetele didinei” de Victor Eftimiu, ,,Căsătorie prin concurs” de Carlo Goldoni, ,,D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale şi alte trei-patru spectacole cu care amatorii din Straja s-au prezentat la Zilele de Teatru ale Românilor din Voivodina. A avut o colaborare extrem de fructuoasă cu o echipă foarte talentată de actori din acest sat şi a cucerit numeroase premii la „Zilele de Teatru”.  După spectacolul ,,Căsătorie prin concurs” de Carlo Goldoni, alături de distincţii, trupa a trecut de la categoria amatori la cea semiprofesionistă. Din Straja, localitatea lui de suflet, artistul are cele mai frumoase amintiri, un sat cu oameni minunaţi şi sufletişti.

A ştiut artistul Camil să iubeacă copilul din el, a ştiut să iubească şi inima copiilor. I-a închinat enorm de multe texte şi compoziţii pe măsură, fie la teatrele de păpuşi, fie în scenetele scrise  şi montate  de el pe scenă.

A iubit cântecul,  provenind dintr-o familie de compozitori şi dirijori. Fratele Remus a fost ani, chiar mai multe decenii, dirijor şi director al Filarmonicii Banatului.  Camil a scris, tot pentru copii, foarte multă muzică de teatru, pentru sute de spectacole, melodii pentru tineret, aşa că a conceput şi a jucat asemenea piese.  A compus  muzică şi pentru spectacole de revistă, a conceput însuşi o revistă muzicală, jucată la Teatrul Naţional. A scris pentru radio, enorm, poveşti după poveşti, jucate de actori de la trei teatre.

Astăzi, când se aude vocea lui inconfundabilă la radio, el,  ca în trecutele vremuri, când a fost pe scenă, se adresează cu aceleaşi cuvinte politicoase de întâmpinare, care sunt emblemele fiinţei sale. De parcă vrea să spună, de fiecare dată când ne întâlnim, ca unul din multele sale personaje: „Viaţa poate să fie un vis frumos de trăit!…”

Teatrul are o limbă a lui..

Soţia lui Camil, Jenica, a fost alături de soţul ei încă de la Reşiţa. În această localitate  s-au cunoscut şi şi-au unit destinele. Când soţul a venit la Teatrul Naţional din Timişoara Jana a fost şi ea actriţă. A jucat câţiva ani pe scena Teatrului de Păpuşi.  A fost deseori admirată şi aplaudată de copii, cei mai dragi spectatori ai actorilor. Mai târziu s-a transferat la instituţia culturală unde a fost şi Camil, aproape de lumina scenei, practicând meseria de sufleur până la pensie. Teatrul are o limbă a lui, fiind uneori înţeles cel mai bine de sufleuri, care stăteau după cortină, nefiind văzuţi sau auziţi decât de actorii de pe scenă.

Dan MATA

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 47 din 25 noiembrie 2017