Cu toţii trăim aceeaşi aventură a vieţii. În fiecare zi ni se întâmplă lucruri care mai de care mai spectaculoase. Aceasta ne forţează să ne gândim că toate lucrurile se întâmplă cu un sens şi că cineva ne ghidează viaţa.

De foarte multe ori viaţa este un mister, un dar de la Dumnezeu şi niciodată nu putem şti când se va sfârşi. Facem planuri pentru viitor, însă destinul nostru este doar în mâna puternică a lui Dumnezeu.

Sanela Gheteianţ, născută Vesei, originară din Seleuş, este domiciliată cu familia în oraşul elveţian Zurich.

Visul Sanelei a fost să devină profesoară de engleză și română. După absolvirea Şcolii Medii de Economie şi Comerţ din Alibunar, s-a înscris la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Tmișoara. După ce a terminat anul întâi la Facultatea de Litere, promovându-şi toate examenele cu brio, a intrat în vacanţa binemeritată cu zâmbetul pe buze. A fost fericită pentru că din toamna anului respectiv va fi în anul al doilea, cu un pas mai aproape de visul său.

Totuși, în acea vară speranţe Sanelei s-au spulberat. Mama ei s-a îmbolnăvit şi fiecare zi a petrecut-o pe relaţia Panciova-Belgrad. În toamna anului în care Sanela avea să urmeze anul doi la facultate, femeia a trecut în lumea umbrelor. iar Sanela a luat o pauză de la studii. De fapt, viaţa ei a fost într-un repaus constant. Nimic nu a mai fost la fel.

Viaţa departe de satul natal

După cum se spune, după ploaie vine şi soare. Aşa a fost și în cazul Sanelei. Nici nu-i trecea prin minte unde o va duce viaţa şi unde avea să-şi întemeieze familia.

După zece luni de tristeţe şi mâhnire sufletească, în viaţa Sanelei a apărut Sima, care mai târziu avea să-i devină soţ. În momentul în care toate speranţele i-au fost la Pământ, când credea că nu se mai poate ridica din durerea care a căzut, Sima i-a întors zâmbetul pe buze. I-a arătat că dincolo de lacrimi şi durere există zâmbete şi bucurie. Alături de el, Sanela şi-a revenit, iar soarele a înlocuit ploaia din viaţa ei. S-a simţit altfel.

După şapte luni în care s-au distrat, aşa cum se spune în Banatul nostru, Sima a peţit-o. Era şi mai fericită. Sanela ne mărturiseşte că a fost un moment magic. Stăteau amândoi în maşină. În momentul în care a trecut trenul, a luat-o de mână şi a întrebat-o dacă doreşte să-i devină soţie şi să-şi petreacă restul vieţii alături de el.

Bineînţeles, Sanela a acceptat, cu toate că asta a însemnat să-şi părăsească familia, rudele, satul natal, ţara şi să plece în îndepărtata Elveţie, la Zurich.

De atunci și până astăzi, viaţa Sanelei s-a schimbat. Ea este acum o femeie fericită şi împlinită din toate punctele de vedere, mereu cu zâmbetul pe buze şi cu bucurie în suflet.

Sima provine din Sân-Mihai, însă este domiciliat cu familia şi părinţii săi în Elveţia. De aceea, după cum ne-a spus Sanela, s-au căsătorit în Elveţia, la Zurich, în martie 2011.

Despre Zurich, Sanela spune că este un oraş minunat. Lacul Zurich See este magic prin frumuseţea lui, un loc pe care fiecare ar vrea să-l viziteze. Sanela afirmă că îi place foarte mult faptul că locuieşte în acest oraş minunat, însă recunoaşte că de foarte multe ori îi lipseşte satul său natal, Seleuş, acolo unde s-a născut şi unde a crescut. Îi lipsesc liniştea și ciripitul păsărilor în prag de primăvară și familia ei, pentru că, în afară de soţ şi copii, în acest oraş enorm este singură. Dar, acesta acesta este preţul pe care trebuie să-l plătească fiecare persoană care decide să-şi părăsească ţara, pentru a avea un viitor mai bun.

Sima, soţul Sanelei, lucrează într-o firmă de transport, iar Sanela este angajtă la spitalul de copii (Kinderspital Zurich). Sanela ne mărturiseşte că a avut nevoie de foarte mult timp până ce s-a acomodat cu această muncă, fiindcă programul durează 9 ore pe zi. În plus, profesia ei îi reaminteşte că şi-a pierdut mama într-un asemenea loc. Dar, dragostea pentru copii a ajutat-o să se adapteze şi să uite, cât e posibil, de lucrurile mai puţin frumoase. 

Ador să lucrez alături de copii, deşi nu este o plăcere când îi văd aşa mici şi bolnavi. Sunt fericită când pot măcar să-i ajut cu ceva.

Sebastian-Simeon şi Sorin-Lukas, bucuriile familiei

Sanela şi cu Sima au doi băieţi, pe micuţii Sebastian-Simeon, care a venit pe lume în data de 4 aprilie 2014 şi pe Sorin-Luca, născut pe 11 iulie 2016. Aceşti doi îngeraşi umplu viaţa părinţilor cu fericire.

Alături de copilaşi, zilele trec mai repede. Este o bucurie imensă să-i vedem cum cresc, cum în fiecare zi învaţă câte ceva. Viaţa mea a fost plină de durere, însă acuma, alături de soţul meu Sima şi copilaşii mei, am descoperit ce înseamnă adevărata bucurie şi fericire.

Tatiana PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 25 din 23 iunie 2018