Ileana şi fiul Vasile

Familia Groza dăinuieşte de veacuri în Valea călugărului de la poalele codrului milenar, în satul Mesici din imediata apropiere a Vârşeţului. Este cunoscută prin faptul că şi-a lăsat amprenta în istoria satului. Gheorghe Groza, care din păcate nu mai este printre noi, a fost membrul renumitei fanfare „Turturica” a cărei cântec a răsunat în toată fosta Iugoslavie şi în tot Banatul istoric, de la înfinţarea ei. La fel a participat, cu întrega fanfară la cel de al doilea război mondial. În cei din urmă ani ai vieţii sale a fost conducătorul acestei fanfare învăţând nota şi tainele instrumentelor pe mulţi actuali membri. Câţiva ani,după eliberare,a fost notarul satului ca apoi să-şi dea demisia din anumite motive politice şi să ia coarnele plugului.

Măria Groza a fost o bună gospodină care s-a ocupat de treburile casei,de educarea copilului şi de munca câmpului. Şi ea a trecut în nefiinţă, ducând cu ia dorurile urmaşilor iar urmaşilor lăsândule mândria şi onestitatea. Aceştia sunt părinţii familiei Groza despre care pe scurt am vrut să-i informez pe cititori noştri în continuare ,am să-l rog pe capul familiei,domnul prof.dr.Teodor Groza Delacodru să-şi dezvăluie firul vieţii.

 

Capul familiei Prof. dr. Teodor Groza Delacodru

M-am născut în acest sat binecuvântat imediat după ce a bătut ceasul miezul nopţii a unei zi a anului 1952. Era un 16 februare proaspăt intrat pe uşă de bun augur. Anii copilăriei mele erau grei,nu prea aveam ce ne trebuie…Am crescut cu mălai şi mămăligă din făină de porumb de la râşniţă pe care bunica şi mama o cerneau iar resturile, cocârţăul, deobicei îl dădeu la găini. De multe ori,însă,am mâncat şi mălai din cocârţău petru că porumbul era pe terminate,bani deloc pentru că nu avei pe ce-i face etc. Până nu am plecat la şcoală în clasa a I-a am purtat cămaşă de fuior şi numai toamna şi iarna pantaloni tot de fuior,pânza cărora a fost ţesută de bunica la război în nopţile lungi de iarnă. De multe ori mă culcam flămând sau mâncam boabe fierte de porumb care-mi provocau crampe. Uneori plângeam de foame dar nu am spus nimănui,îmi aşteptam părinţii să vină de la „năimit” pentru că ştiam că o să-mi aducă de mâncare din porţia lor primită de la gazda unde munceau chit că nici gazdele nu erau prea darnice dar şi-au tras de la gură bieţii mei bunici şi părinţi…Dumnezeu să-i odihnească în pace că prea mult sau chinuit,prea vitregă era soarta cu ei. Bătut de bine şi de rău,am crescut la sânul „casei de la deal”,aşa-mi dezmierdam bordeiul,ajungând elev de şcoală primară. Clasele I –IV le-am frecventat în satul natal Mesici. Clasele V – VIII le-am frecventat în satul vecin Iablanca mergând pe jos în fiecare zi indiferent de starea vremii,parcurgând o distanţă de 6 km.

Perioada aceasta chiar că era un calvar dar îndemnul părinţilor că numai prin şcoală pot scăpa de sărăcie m-a îndârjit enorm şi m-a determinat să rezist până la capăt. Pe timpul acela popa şi dascălul încă erau cei mai de vază oameni în sat aşa că după cei opt ani de şcoală primară m-am înscris,în urma examenelor năucitoare,la Şcoala normală de învăţători din Vârşeţ, pe care am şi terminato cu succes. Între timp vremurile s-au schimbat atât din punct de vedere material cât şi social,dascălul nu mai era cine era odată şi am hotărât,împreună cu părinţii,să dau examen de primire la Facultatea de ştinţe naturale şi matematică la Belgrad. Zis şi făcut,numai că după un an de zile situaţia financiară în familia mea a devenit precară,grindina a distrus recolta … nu aveai de unde scoate un ban.Norocul meu a fost că anul I de facultate l-am terminat la timp cu media de 9,50 şi am intrat,normal în urma unor cereri la organele competente ale Iugoslaviei şi ale României, în lotul de schimb de studenţi dintre cele două ţări. Am continuat studiile la Facultatea de biologie din bucureşti obţinând o bursă a statului român şi o bursă din partea Combinatului Agricol „Vrsački ritovi” din Vârşeţ. Pentru mine şi părinţii mei cele întâmplate erau o mană cerească,ei nu mai aveau obligaţii financiare,eu bani la discreţie aşa că am zis „adio vremuri grele,de acum încolo voi ajuta eu pe alţii.

Am terminat facultatea cu media maximă şi imediat m-am angajat la firma a cărei bursier eram,la pescăria din Vârşeţ. De aici drumul m-a dus la Uzdin unde am proectat o pescărie ultra modernă care şi azi funcţionează fiindui tehnolog şi director. În acest timp am înscris specializarea în domeniul ihtiologiei la Milano în Italia iar după absolvire am înscris magistratura în domeniul geneticii si tehnologiei ihtiologice la Zagreb. După absolvire mi-am continuat munca în producţia peştilor ca director al Centrului Pescar din Uzdin până în anul 1992 când m-au dus forţat pe frontul din Croaţia. După multele luni de zile petrecute pe front,la revenirea mea la locul de muncă situaţia s-a schimbat politic foarte mult aşa că trebuia să-mi dau demisia. Soarta m-a azvârlit în Kosovo ca profesor la Facultatea de agronomie, catedra de ihtiologie. După patru ani de pribegie m-am întors şi angajat în,pot zice,oraşul meu natal Vârşeţ ca profesor de biologie la liceul „Brislav Petrov Braca” unde lucrez şi în momentul de faţă. Între timp mi-am luat doctoratul la Bucureşti din domeniul dacoromanisticii.

Familia şi nu numai

Familia mea este compusă din noi,părinţii,şi copii noştri. Eu am o fată din prima căsătorie pe care o cheamă Cristina cu care mă mândresc foarte mult. A absolvit Facultatea de stomatologie la Timişoara,sa căsătorit în Romania şi a lucrat ca dentist în Timişoara şi Bucureşti având propriul cabinet. În momentul de faţă s-a stabilit cu familia ei în Franţa,oraşul Dijon unde şi-a cumpărat casă şi cabinet lucrând în continuare ca dentist. De la Cristina Avem trei nepoţi,pe Vlad,Sonia şi Saşa de care ne este dor,dar asta e viaţa …Ileana,soţia mea are şi ia doi copii din prima căsătorie,o fată şi un băiat.Fata este căsătorită la Uzdin de la care avem un nepot,pe Renato care este la Timişoara,fotbalist la Politehnica,a terminat liceul sportiv şi urmează să înscrie facultatea.

Fiica Cristina cu nepotul

Băiatul,Vasile, locuieşte în Mesici,are casa lui şi are o îndeletnicire destul de ciudată – creşte mistreţi şi s-ar putea ca această îndeletnicire să-i fie preocuparea lui de viitor. Din cele relatate reiese că soţia şi cu mine suntem singuri în căsuţa noastră de la ţară,ne-am căsătorit destul de târziu şi nu avem copii,ducem o viaţă liniştită la poalele codrului,ne hrănim bio pentru că natura cu noi este foarte darnică, neajunsurile din copilărie ne sunt răsplătite înzecit.

Îndeletniciri

Preocupările noastre în familie sunt numeroase şi diverse. Eu,pe lângă cercetările din domeniul biologiei pe care le fac şi pregătirea pentru cursurile didactice,mai am şi alte îndeletniciri. Încă din şcoala primară scriu poezii la îndemnul regretatului meu învăţător Teodor Şandru.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 28 din 15 iulie 2017