Pe unii Dumnezeu i-a înzestrat cu frumusețe, altora le-a dat darul înțelepciunii… Cu tinerii noștri interlocutori a fost foarte darnic, căci pe lângă frumusețea fizică și interioară, sufletul bun și blând, le-a mai dat un dar divin – acela de a stârnii prin muzică, bucurii și emoții dintre cele mai adânci în inimile celor ce îi ascultă.

În cazul lui Mary –  îndrăgită interpretă de muzică populară și a lui Nelu, virtuoz la saxofon și clarinet, laureat a numeroase festivaluri din țară și străinătate, muzica și dragostea au mers mână în mână, s-au contopit într-un întreg și ne-au oferit unul dintre cele mai frumoase cupluri pe scena muzicală din Banat.

… dragostea de cântec și dragul de Banat!

În preajma Sfintelor Sărbători de iarnă, ne-am propus să vă prezentăm minunata lor poveste. De la bun început, simpatico Mary a ținut să ne menționeze următoarele: „Acesta este primul nostru interviu de cuplu. Suntem împreună de aproape 3 ani, dar avem impresia că ne cunoaștem de o viață și că suntem împreună de când lumea. Avem o relație frumoasă bazată pe încredere și dragoste multă iar fericirea și bunăstarea fiecăruia este nelipsită. Ceea ce ne-a unit pe noi doi de la bun început a fost dragostea de cântec și dragul de Banat. Eu și Nelu ne-am cunoscut în urmă cu 4 ani la un eveniment. Încă de la început am știut că el este omul potrivit și că alături de el mi-ar place să-mi treacă anii. Lăsând la o parte iubirea, ceea ce definește relația noastră este comunicarea și respectul. Noi întotdeauna ne spunem orice! Ne știm rugăciunile, dorințele și gândurile, unul celuilalt. Cel mai greu îmi este să țin un secret sau să îi fac o urare, pentru că noi întodeauna vorbim absolut orice. Pe lângă multe altele, de la Nelu, am învaţat să las lucrurile să vină fără ca să-mi fac vreun plan de viitor.”

Cu muzica în suflet

Mary posedă o frumusețe rară și cântă atât de frumos, încât dacă o asculți nu ai cum să nu o îndrăgești! Costumul popular românesc i se potrivește de minune și îl poartă cu mândrie, pentru că muzica populară românească face parte din sufletul ei. Și-a creat deja un nume printre soliștii de muzică populară din Banat. Noi am îndrăgit-o și pentru faptul că va deveni ,,nora Coșteiului”, deoarece, așa după cum ne-a mărturisit, trăiește ,,o frumoasă poveste de dragoste” cu Nelu Iencea, unul dintre cei mai renumiți soliști instrumentiști de la noi.

Am rugat-o să ne se prezinte și a făcut-o în felul următor: „Numele meu este Peia Maria –Iadranka. Am absolvit Liceul de Artă ,,Sabin Păuța” din Reșița și în prezent sunt studenta în anul I la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, secția Jurnalism. În paralel sunt și elevă a Școlii Populare de Artă din Timișoara, la clasa doamnei profesoare Carmen Popovici Dumbravă. M-am născut pe data de 9 februarie, la Reșița iar copilaria mi-am petrecut-o la Clocotici, un sat situat între Reșița și Oravița. Pentru mine copilăria a fost cea mai frumoasă şi cea mai dragă etapă a vieții. Dragostea pentru cântec s-a născut odata cu mine. Dintotdeauna am iubit muzica și cântecele populare. Toate amintirile mele din copilărie sunt strâns legate de muzică. Iubind muzica atât de mult, am început să cânt de la o vârstă fragedă, încă din perioada când mama mă ducea de mânuță la grădinița din sat. Pe tot parcursul copilăriei, tata a fost omul care cu multă dragoste și seriozitate m-a susținut și m-a îndrumat pe drumul cântecului. Muzica populară este parte din sufletul meu. Bunicii mei au fost iubitori de muzică populară iar eu sunt mândră să pot duce mai departe dragostea lor pentru cântec. Pot spune cu mândrie că piesele cele mai frumoase din garderoba mea sunt costumele populare. Ele reprezintă mulți ani de tradiție și un standard solid în ceea ce privește folclorul bănățean.

La întrebarea când și cum a făcut primii pași în lumea muzicii, primim următorul răspuns: ,,Prima dată am pășit pe scena la vârsta de 5 ani, la spectacolul de Crăciun al grădiniței. Deși au trecut mulți ani de atunci, iar trecerea timpului mi-a prăfuit amintirile, de fiecare dată când mă gândesc la primul meu contact cu publicul mă cuprind fi ori și îmi trec prin minte chipurile oamenilor zâmbitori și foarte atenți la prestația mea din acea perioadă“. Odată ce a afl at de existența românilor din Serbia, în viața ei s-au produs mai multe schimbări, chiar și pe plan personal. ,,De existența românilor din Serbia am aflat în urmp cu patru ani, la un spectacol de colinde care a avut loc la Varşeţ. Ulterior l-am cunoscut și pe Nelu Iencea, omul cu care trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.

Nelu este originar din satul Coștei. Cu ajutorul lui am cunoscut oamenii de acolo și mi-am format o părere despre ei – locul deosebit care îmi conferă senzația de ,,acasă”.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 51 din 23 decembrie 2017