„Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!”
Aceste cuvinte preafrumoase sunt cuprinse în marea rugăciune de sfințire a apei, alcătuită de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, trăitor în secolul al VII-lea și pomenit de Biserică în fiecare an la 11 martie. Suntem adânc mișcați de măreția acestei slujbe de sfințire a apei celei mari, care se face o singură dată pe an, aducându-ne aminte de Botezul Domnului, când Mântuitorul Iisus Hristos a sfințit apele prin intrarea în râul Iordan, cu preacuratele Sale picioare. Vedeam cu ochii sufletului, o dată cu Sfântul Ioan Botezătorul, Duhul Sfânt pogorându-se în chip de porumbel deasupra capului Mântuitorului; auzim și noi, cu același Ioan Botezătorul, glasul din cer al lui Dumnezeu-Tatăl. Minunată arătare a Prea Sfintei Treimi la râul Iordan!
Socotim potrivit acum să vă aducem aminte, pe scurt, despre foloasele Aghiasmei Mari și modul de întrebuințare și păstrare. În acest scop, reamintim un fragment lămuritor din Rugăciunea de sfințire a apei: ”…Și-i dă ei dar de vindecare și binecuvântarea Iordanului. Fă-o izvor de nestricăciune, dar de sfințire, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neajunsă, plină de putere îngerească. Ca tuturor celor ce se vor stropi și vor gusta dintr-însa să le fie spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințire a caselor, spre tot folosul de trebuință…” 
În privința modului de întrebuințare, amintim mai întâi că s-a îndătinat obiceiul de a se consuma, pe nemâncate desigur, timp de nouă zile. Mai poate fi consumată în zile de post și ajunare, sau la sărbători mari, fie înainte de, fie după slujba de la biserică. O precizie se impune însă: când luăm Agheasmă Mare și anafură, întâi luăm agheasma, apoi anafura. Trebuie să știm, apoi, că Agheasma Mare este întrebuințată de preot pentru a stropi casele oamenilor, în zilele ce purced praznicul Bobotezei; tot cu Agheasmă Mare se sfințesc icoanele, crucile, veșmintele preoțești, vasele liturgice. De asemenea, credincioșii însuși obișnuiesc să stropească ogrăzile, livezile, viile, holdele…Un lucru bun, având în vedere că întreaga fire înconjurătoare are nevoie de sfințire. De acea, trebuie să avem un respect deosebit față de acest dar dumnezeiesc: agheasma se păstrează cu atenție ferind-o de întinare. În acest scop, ea trebuie ținută într-un loc deosebit din casă, într-una din încăperile destinate unor activități mai pioase și nu la un loc cu toate celelalte obiecte de uz casnic, în bucătării sau cămări, alături de sticle cu alt conținut. Dacă de la un an la altul agheasma prisosește, cea veche, deși nu este stricată și nu se strică niciodată, se varsă în locuri curate, ferite de întinare, de regulă, în pământ, la flori, la rădăcina pomilor.

Prot. Emanuel TĂPĂLAGĂ, Vicar eparhial

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr.2 din 13 ianuarie 2018