Veniturile personale cel mai mult au crescut în Voivodina

Cea mai mare creştere de 6,6 la sută s-a înregistrat în Voivodina, iar cea mai mică în regiunea Belgradului – de 5,4 la sută, care a avut, de altfel, cea mai mare creştere neto faţă de media republicană.

În baza datelor Institutului Republican de Statistică, care au fost analizarte de specialiştii de la Camera Economică din Voivodina, în primele şase luni ale anului curent venitul net achitat în Republica Serbia a fost de 49.333 de dinari şi, comparativ cu cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, este nominal mai mare cu şase la sută.

Venitul mediu (fără impozite şi contribuţii) achitat în P.A. Voivodina a fost de 46.758 de dinari şi nominal a fost mai mare cu 6,6 la sută faţă de cel achitat în primele şase luni ale anului 2017, a declarat pentru cotidianul „Dnevnik” Boško Vučurević, preşedintele Camerei Economice din Voivodina. Cea mai mare creştere s-a înregistrat în Voivodina – de 6,6 la sută, iar cea mai mică în regiunea Belgradului de 5,4 la sută, care totodată a fost mai mare faţă de media republicană .

 

   Vârşeţenii, pe locul de frunte

La Novi Sad, anul trecut s-a înregistrat cel mai mare venit personal mediu faţă de celelalte oraşe şi comune, iar în luna iunie anul curent, după media de 53.302 de dinari, vârşeţenii, aşa cum spun specialiştii în acest domeniu, au cele mai mari venituri perosnale medii neto datorită industriei farmaceutice şi pentru că anul trecut au primit 55.034 de dinari.

 

            Banatul de Sud şi Bačka de Sud

În perioada ianuarie-iunie 2018, în regiunile Banatul de Sud şi Bačka de Sud  au fost înregistrate venituri personale care au depăşit mediile, ceea ce este în conformitate cu potenţiale economice ale acestor regiuni.

George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 8 septembrie 2018.