Academia Română din București (III)

         Nikola Vulić (27 noiembrie 1872, Skadar – 25 mai 1945, Belgrad), Marcu Beza (30 iunie 1882, Vlaho-Clisura – 30 mai 1949, București), Pavlov, Todor Dimitrov (14 februarie 1890, Štip – 8 mai 1977, Sofia), Momir D. Đurović (7 mai 1941, Grlić, Danilovgrad) și Iosif  Vidmar (14 octombrie 1895, Ljubljana -11 aprilie 1992, Ljubljana).

 

         Nikola Vulić, născut la 27 noiembrie 1872, la Skadar – decedat la 21 mai 1945, la Belgrad. Filolog, istoric și arheolog.

Membru corespondent – 31 mai 1930.

Și-a făcut studii secundare și medii la Skadar,  iar cele universitare la Belgrad.  Și-a continuat specializarea la München, unde și-a luat și titlul de doctor. În 1905 a devenit profesor la Universitarea din Belgrad. A fost unul dintre participanții la Congresul de Bizantinologie de la București, iar cu această  ocazie a luat contact cu cercetările istoricilor români. Cu acest prilej  a publicat mai multe lucrări în revistele de specialitate românești. A publicat lucrări de mare valoare: ,,Frontieră nordică a Macedoniei antice” (1924);  ,,Il limes romano in Jugoslavia” (1937); ,,Gli studi jugoslavi sulla figura eʹl opera di Augusto e sulla fondazione dellʹImperio Romano” (1938); ,,Lʹarte dellʹ Imperio di Roma” (1938).

A fost membru al Academiei Austriece de Știință, al Societății de Arheologie din Bulgaria și al Academiei Române.

Marcu Beza, născut la 30 iunie 1882, la Vlaho-Clisura, în     Macedonia – decedat la 30 mai 1949, la București.

Scriitor, folclorist și diplomat.

Membru corespondent – 4 iunie 1923.

(repus în drepturi –  3 iulie 1990)

Marcu Beza a fost aromân. Și-a făcut studiile secundare la Bitola (în Macedonia),  iar cele universitare la București. Și-a continuat  specializarea la Londra și Oxford. A fost consul general al României în Marea Briatnie și consul general al României în Ierusalim (1933-1939). A colaborat și la revistele ,,Boaba de grâu”, ,,Convorbiri literare”, ,,Cugetul românesc”, ,,Ideea europeană”, ,,Luceafărul”, ,,România literară”, ,,România de la Pind”…în care a scris povestiri și nuvele despre viața românilor macedoneni. A mai publicat unele descoperiri cu privire la românii din Balcani: ,,Biblioteci românești la Muntele Athos” (1934), ,,Urme românești în Răsăritul ortodox”. În urma sa a lăsat studii folclorice, ca o succintă introducere în poezia populară românească, cu intercalări de fragmente din unele balade, precum și ,,Pragmatism în Romanian folklore” (1928), în care prezintă un bogat material din folclorul românesc, macedonean și cel balcanic. În 4 iunie 1923 a devenit membru al Academiei Române.

Costa ROȘU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 2 din 13 ianuarie 2018