Promotor al obiceiurilor din satul natal

Ion Negru Bălan

„Spre sfârșitul toamnei, iarna și primăvara, până să dea în must zăpada în țarină și până să înceapă zorul câmpului, givanul lucrează de zori, ține ședință păstă ședință. Dimineața – mai ales dimineața – când sună goarna sau cornul purcarilor și al văcarilor, atunci începe și adunarea la givan. La o primă vedere,  givanul pare un loc oarecare de adunare sub cerul liber.

Aci vine cine vrea și spune ce vrea, adevărul și minciuni, că doar vorba nu-i dată omului să spună numai adevărul. Dacă stai însă să asculți și să judeci cu luare-aminte, ce se spune și cum se spune,  vei vedea că givanul este doar o gură spartă a satului, ci mai mult decât atâta, un fel de sfat slobod al obștei, o instituție plăcută oamenilor, fiindcă e liberă și nu o dată, însăși scaunul lor temut de judecată”. (Fragment din, posibil,  unul dintre cele mai fermecătoare tablouri a Toracului de altădată, desprins din  povestioara ,,Givanul”)

Istoricul și publicistul Ion Negru – Bălan,  originar din Toracu Mare și decedat în capitala României, București, deține un loc de cinste printre  personalitățile culturale ale  Toracului. După cum afirmă în lucrarea sa prof. dr. Ion Dejan (astăzi, la o vârstă venerabilă, stabilit la San Diego în America), acest inimos torăcean,  apreciat la justa lui valoare,  a fost o persoană cu calități deosebite. S-a impus printr-o activitate fructoasă de peste patru decenii în ceea ce privește  cercetarea științifică, dar și prin afecțiunea statornică față de satul natal – Toracul de pe Beg, față de oamenii din copilăria lui. Aceștia sunt descriși, în mod plastic, realist, în cartea de memorii aflată în manuscris ,,Toracu lu Ioniță Bălan”; o carte de căpătâi, am putea spune.

Ionel MIAT

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea”, nr. 7 din 17 februarie 2018