70 de ani în slujba călătorilor

Întreprinderea de Transport din Panciova a marcat pe data de 16 mai 70 de ani de existență. Cu această ocazie la Centrul Cultural din oraș s-a desfășurat un program.
În sala de spectacole a fost proiectat filmul referitor la primii 70 de ani de existență a acestei întreprinderi. Acest moment a pus în lumină istoria și calea ascendentă a întreprinderii.

Directorul ATP, Nebojša Gajić, a spus că 70 de ani nu sunt puțini, iar evoluția întreprinderii din anul 1948 și până astăzi a fost însemnată. El a adăugat că în ciuda greutăților economice și împrejurărilor istorice, ATP a reușit să asigure transport pentru milioane de călători.
– Deși de mai mulți ani întreprinderea noastră își desfășoară activitatea în condiții economice grele, care afectează societatea întreagă, am reușit să asigurăm sustenabilitate atunci când au fost necesare reorganizarea și aplicarea legislației mai rigide.
Zilnic, ATP asigură transport pe 22 de linii în fiecare zi. Pe tot parcursul sezonului estival operează destinații turistice, precum litoralul adriatic și Dunele de Nisip. Gajici a menționat că în ultimele două decenii cel mai dificil lucru a fost să asigure autobuze.

Valentin MIC
Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ”Libertatea”, nr. 21 din 26 mai 2018