„Promenada” se deschide în noiembrie

Având în vedere dinamica lucrărilor de construţie de până în prezent şi că faţada şi acoperişul noului Centru de Afaceri „Promenda” din Novi Sad sunt terminate, Compania „Nepi Rockastle” anunţă că uşile acestui enorm obiectiv ar trebui să se deschidă în termenul prevăzut, planificat în decursul lunii noiembrie. După cum se spune în comunicatul acestei companii, obiectivul, care se află în Bulevarul Car Lazar şi Bulevardul Oslobodjenje, se construieşte conform planului, pereţii şi plafonul sunt pe terminate, iar lucrările la platoul acestui centru  se desfăşoară în baza planului. Cetăţenii Oraşului Novi Sad, şi nu numai, vor avea prilejul să facă cumpărături în buticurile cu branduri mondiale cunoscute, iar unele dintre acestea vor apărea pentru prima dată pe piaţa noastră. Uşile lor în noul centru de afaceri „Promenada”  vor fi deschise pentru „Zara”, „Massimo Duti”, „Zara Home”, „Ozsho”, „Pull an Bear” şi „Bershkam”, precum şi pentru „Mohito”, „Sinsai” şi „Reseverd”, apoi pentru „Pertini”, „Sport vision”, etc. Oferta va fi îmbogăţită de către „Univerexport” din Novi Sad, precum şi de cel mai modern cinematograf cineplex cu cele mai caliatative proiecţii. Vor fi la dispoziţie şi multe restaurante şi cafe-baruri cum sunt „Lofta”, „Walter”, „Bruncha”, „Modena” şi altele. Boris Stevović, managerul acestui complex de afaceri, a declarat că deschiderea acestuia va aduce şi 1.500 de locuri de muncă.

Pe suprafaţa sa de 48.000 metri pătraţi spaţiu proiectat, acest centru de afaceri va oferi vizitatorilor experienţe unite când este vorba despre cumpărături, un mare sortiment de branduri la modă, precum şi multe conţinuturi locale, ceea ce îl va face unic pe piaţa noastră. Compania „Nepi Rockastle”  afirmă că datorită suprafaţei sale totale de 150.000 metri pătraţi, „Promenada” , în patru niveluri, va cel mai mare obiectiv retail din Serbia.

George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 13 octombrie 2018.