expoziție satu-nou
De foarte mult timp obiceiul pascal nu se mai limitează la tehnici și culori tradiționale, ci primește o latură creativă și artistică. În ce mod, am văzut la evenimentul organizat de Asociația Femeilor ,,Boboacele” din Satu Nou.

expoziție satu-nou

,,Boboacele” au arătat încă o dată că știu să îmbine tradiția caracteristică marii sărbători creștinești cu tendințele moderne în arta decorațiunilor. Astfel, pe data de 31 martie Căminul Cultural din Satu Nou a găzduit standuri cu ouă încondeiate manual și ornamente specifice Paștelui și primăverii. Doamnele de la asociația femeilor din loc, pe lângă faptul că duc mai departe tradiția, au demonstrat că încondeierea ouălor este un joc care le permite să fie originale și creative, dar că această activitate pretinde talent, imaginație, gust pentru frumos, timp, răbdare și îndemânare.

Anul acesta, expoziția a cuprins și o demonstrație de vopsire și ornare a ouălor în varii tehnici. Acest moment i-a atras în special pe copii, care nu au ezitat să își încerce abilitățile.

Dorina Moile expune în fiecare an ouă încondeiate manual. Ea a afirmat că pictatul sau decupajul pe ouă, deși îi ia mult timp, o relaxează. Anul acesta a expus, între altele,  un ou  negru cu motive religioase:

Rodica Veselinov, prezentă și ea în fiecare an cu exponate, a prezentat o creație pe care sunt reprezentate, în mod simbolic, patimile lui Iisus:
 

Marina ANCAIȚAN

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 7 aprilie 2018.