Firuța Cina

Crăciunul – vechea şi străbuna sărbătoare a iubirii de oameni – este însoţită pe meleagurile noastre de datini şi obiceiuri, de cântece îndătinate din moşi-strămoşi, de acele minunate colinde care răsună de la un capăt la celălalt al românismului cu acelaşi farmec, cu aceeaşi frumuseţe poetică fără seamăn, transmise de la o generaţie la alta. Colindele  vestesc că ,,Astăzi s-a născut Hristos”, sărbătorim acel ,,Praznic luminos” și ne bucurăm că ,,Vine Crăciunul pe seară”, iar cei mici îi spun cu nerăbdare Moșului ,,Bună dimineața la Moș Ajun”.

     Cu aceste colinde a fost inaugurat, sâmbăta trecută, preafrumosul concert de colinde organizat de către Asociaţia pentru Artă şi Cultură Românească „Vichentie Petrovici Bocăluţ”, cu susținere  financiară din partea  Consiliuliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, Fundaţiei Română pentru Etnografie şi Folclor și de Fundației „Cotărița cu mirazuri“.  În sala mare a Căminului Cultural din Torac, cu începere de la ora 19, publicul numeros a trăit minunate clipe magice de sărbătoare, o adevărată călătorie prin lumea fermecătoare a colindelor  care a început cu corul mixt al Asociației pentru Artă și Cultură Românească ,,Vichentie Petrovici Bocăluț”, dirijat de Todor Doru Ursu.

La concertul de colinde de la Torac, alături de alți invitați a asistat și consulul general al României de la Vârșeț, Gheorghe Dinu.  -Vă mulțumesc că sunteți prezenți într-un număr așa de mare, într-un sat faimos, care și-a păstrat obiceiurile și datinile de sute de ani și vă felicit pentru modul în care le păstrați. Eu vă îndemn să le păstrați în continuare. Pentru că se apropie sărbătorile Nașterii Domnului și a Anului Nou vă doresc tuturor un Crăciun fericit și un An Nou mai bun decât acesta, cu multe realizări, inclusiv pe plan artistic. Să simțiți românește și să trăiți în bună înțelegere cu consătenii voștri și să nu uitați că sunteți români – a spus consulul Gheorghe Dinu.

Dinu Iancu Sălăjanu

Pe scena frumos împodobită, în jurul bradului şi beculeţelor multicolore, cu colinde româneşti s-au prezentat Andreea Șoșdean din Uzdin, Cristina Gheța din Torac, Alexandra Rancovici din Nicolinț, Alina Cojocar din Uzdin, Firuța Cina din Ovcea, Adrian Boba din Timișoara, Mariana Petrovici-Ocolișan din Timișoara, respectiv Torac și invitatul special Dinu Iancu Sălăjanu din Zalău (România), cunoscutul interpret de muzică populară din zona Ardealului.

Florin RAȘA

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 51 din 23 decembrie 2017