În pofida faptului că se așteaptă rezolvarea cât mai rapidă a problemei Kosovo, lucrurile au luat o altă întorsătură. Cele întâmplate în spațiul lacului Gazivode vin să confirme că dialogul dintre Belgrad și Priștina se îndepărtează de final. Să fie lacul Gazivode mărul discordiei?

Conform informațiilor apărute pe surse, în jurul lacului Gazivode au fost repartizate unități speciale ale poliției din Kosovo (ROSU). Acestea au intrat în Centrul pentru Ecologie și Dezvoltarea Sportului, arestând și imobilizând tot personalul.

Din moment ce forțele speciale din Kosovo (ROSU) au pătruns pe teritoriul comunei Zubin Potok, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a ordonat decretarea stării de ,,cel mai înalt grad de pregătire de luptă a armatei Serbiei”.

În pofida faptului că se așteaptă rezvolarea cât mai rapidă a problemei Kosovo, lucrurile au luat o altă întorsătură. Cele întâmplate în spațiul lacului Gazivode vin să confirme că dialogul dintre Belgrad și Prișina se îndepărtează de final. Să fie lacul Gazivode mărul discordiei? Hashim Thaci a mers intenționat la Gazivode, știind că în acest fel va incita spiritele la Belgrad?

De ce chiar Gazivode? Acest lac dispune de un potențial energetic foarte mare și are o importanță majoră în economia apelor, atât pentru partea albaneză, cât și pentru partea sârbă. De aici se alimentează cu energie electrică partea de nord a provinciei Kosovo, astfel garantându-se stabilitate energetică pe întreg teritoriul Kosovo și Metohia. De asemenea, apa lacului servește pentru irigarea a zeci de hectare de pământ arabil de pe teritoriul Kosovo și alimentează rețeaua de apă potabilă în întreaga provincie.

După cum afirmă ministrul pentru Minerit și Energetică, Aleksandar Antić, lacul de acumulare construit de Serbia se află, parţial, pe teritoriul Serbiei Centrale și al comunelor din nordul Kosovo, ceea ce înseamnă că lacul este complet sub jurisdicţia sârbă.

Ce s-a întâmplat la Gazivode?

Conform informațiilor apărute pe surse, în jurul lacului Gazivode au fost repartizate unități speciale ale poliției din Kosovo (ROSU). Acestea au intrat în Centrului pentru Ecologie și Dezvoltarea Sportului, arestând și imobilizând tot personalul. În acest fel, unitățile speciale au asigurat măsurile necesare de securitate pentru Hashim Thaci care s-a deplasat la Gazivode.

Se pare că venirea lui Hashim Thaci la Gazivode nu este întâmplătoare. A avut loc chiar în ziua în care mișcarea de opoziție „Autodeterminarea” a organizat la Priștina un protest împotriva opțiunii lui Hashi Thaci pentru „revizuirea frontierei”. De altfel, această escapadă a lui Hashim Thaci a fost aprig criticată de către Kadri Veselji, președintele Adunării Kosovo și de prim-ministrul, Ramush Haradinaj.

Analistul politic Dušan Janjić susține că gestul președintelui Hashim Thaci trebuie analizat din două puncte de vedere: „Nu se mai poate vorbi despre o divizare a provinciei Kosovo. Delimitarea teritorială deja a început. Putem trage o concluzie certă: în cazul în care nu dorim război, trebuie să continuăm dialogul”.

Reacția Serbiei în legătură cu evenimentele de la Gazivode

Din moment ce forțele speciale Kosovo (ROSU) au pătruns pe teritoriul comunei Zubin Potok, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a avut o primă reacție. După cum a informat cabinetul președintelui Serbiei, Vučić a ordonat decretarea stării de ,,cel mai înalt stadiu de pregătire de luptă” a armatei Serbiei. Directorului poliției a înaintat un decret prin care a cerut ca „toate unitățile speciale de poliție să fie puse în stare de alertă, să urmărească situația și să intervină cu măsurile necesare pe care statul le va ordona”.

Eufrozina GREONANȚ

Articolul integral îl puteţi citi în numărul 40 din 6 octombrie 2018