Lavinius Dudici (născut în 1954, Sân-Mihai – decedat în 2003) a îndrăgit teatrul în anul 1977, când a interpretat rolul lui Joff în piesa ,,Dubla dispariţie a Martei N”. Căsătorit cu Doina, iubitoare de folclor românesc, a dus o viaţă liniştită.

  • Despre soţul meu, Lavinius, Dumnezeu să-l odihnească, am doar cuvinte de laudă. Cu toate că de profesie era electrician, o mare parte din viaţă şi-a dedicat-o teatrului. Jocul pe scenă a fost unica lui pasiune, de care nu s-a despărţit până în ultimele zile ale vieţii. Cu oricine stătea de vorbă, spunea: ,,Pe mine mă interesează foarte mult teatru. Îmi place să fac teatru mai mult ca orce”. Cu Lavinius am avut o viaţă interesantă, atractivă, plină de emoţii. În jurul nostru a fost ca într-un teatru, într-o mişcare veşnică. Lavinius a fost un soţ ataşat de familie. Şi-a iubit nespus fii ai săi. Împreună am trăit momente frumoase pe care nu le pot uita”, ne-a spus printre lacrimi soţia Doina.

Deseori, când ne adunam la o masă comună împreună cu membri familiei, îi spuneam: ,,Lavinius, petreci zile întregi cu colegii de la teatru. De noi parcă ai uitat!”. Zâmbind, replica: ,,Ce să fac? Vă iubesc şi pe voi, dar teatrul îmi este mai drag!”. Bineînţeles, i-am înţeles gândirea şi ştiam că în adâncul sufletului familia lui este un lucru sfânt. Se simţea în largul său seara la repetiţii. Venea acasă bine dispus. În timpul liber citea foarte multă beletristică, reviste despre arta teatrală, romane celebre pe care ni le-a recomandat şi nouă în familie. Niciodată nu am refuzat cărţile pe care mi le-a propus. Am considerat că au valoare artistică.

Teatrul a început să-l preocupe încă de prin anii 80. A interpretat roluri care i-au adus multe premii. Lavinius a fost un actor apreciat de iubitorii artei scenice. Cred că cel mai reuşit rol l-a avut în piesa ,,Unchiul nostru din Jamaica”. Este memorabil şi rolul lui Novak în spectacolul ,,Piatra de sub cap”, dar a avut prestaţie reuşită şi în piesa ,,Cine-l va salva pe plugar”. Pentru interpretarea rolului Jeff i-a fost decernat premiul III (1977). În piesa ,,Unchiul nostru nostru din Jamaica” s-a transpus în rolul lui Tom Wayer şi a luat premiul I (1978). În acelaşi an, Lavinius a avut succese remarcabile fiind angajat ca actor profesionist la Teatrul Popular ,,Sterija” din Vârşeţ, unde a jucat o stagiune.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 18 in 6 mai 2017