Prioritățile  pentru perioada următoare  sunt modificarea Legii informării publice, care va obliga  autoguvernările locale  să anunţe concurs pentru cofinanțarea presei,  inclusiv a mass-mediei  în limbile minorităților naționale, a declarat Nino Brajović cu ocazia recentei vizite la Casa de Presă și Editură ,,Libertatea” din Panciova.
Brajović a lăudat eforturile acestei instituţii în ceea Ministerului Culturii și Informării Publicece priveşte pregătirea  cadrului tânăr  pentru munca în mass-media electronică, a vorbit despre problemele în domeniul presei şi a prezentat soluţii posibile.
Care sunt prioritățile Ministerului Culturii și Informării în ceea ce priveşte  rezolvarea  numeroaselor problemelor în presă?
Ministerul are  în vedere faptul că mass-media locală are nevoie de susţinere, pentru că privatizarea care s-a încheiat în 2015, parţial în 2016, a devastat presa la acest nivel. Nu peste tot e la fel, dar, în general, aşa stau lucrurile.  Statul s-a retras din mass-media, dar a retras şi banii la care presa până în acel moment a avut acces. În ansamblu, situaţia în mass-media e mai grea ca oricând în trecutul recent. Mă refer la starea economică, din care decurg celelalte probleme: presiunile politice, ameninţările, şantajele…Presa instabilă din punct de vedere economic e influenţabilă. Se fac presiuni care în aşa situaţie se amplifică, într-o măsură mai mare decât dacă în presa ar exista stabilitate economică.
O soluţie constă în restituirea capitalului de stat pe piaţa presei, prin confinanţare pe bază de proiect. Acest model, deşi nu este perfect, a dat rezultate bune. Potrivit unor sondaje, pe piaţa mass-mediei există între 8 şi 10 milioane euro. În urmă cu câțiva ani au existat  aproximativ 25 de milioane euro. Mă refer la banii statului,  investiţi în mod  direct în mass-media. Nu vorbesc despre  piața de marketing, estimată la  aproximativ 100.000.000 euro. Aceasta este doar jumătate din suma care a fost  la dispoziția mass-mediei în urmă cu şapte-opt ani. Acum avem  o sumă mai mică  pe piața marketingului. Paralel, au scăzut investiţiile statului în mass-media pe care a deţinut-o.
La momentul actual, mass-media deţinută de stat, dar şi cea privată,  are acces la numai o treime din sumele amintite.

Câți angajați în mass-media au rămas fără post în urma  privatizării?  Cum s-au descurcat oamenii care au fost daţi afară?

Situația este foarte grea. Ca urmare a privatizării, 1.100 de ziarişti au rămas fără post; adică, în jur de 20% din numărul total al angajaţilor în sectorul mass-mediei. O mică parte s-au descurcat, fie că au iniţiat un site, fie că au plecat în altă parte. Un număr mai mare de oameni au avut condiţii de pensionare. Pentru prima dată în jurnalismul din Serbia avem un paradox. La Serviciul de Angajare, au fost un număr simoblic de oameni cu facultate terminată. Pe piaţă nu au fost ziarişti experimentaţi şomeri. Astăzi, mulţi jurnalişti cu experienţă nu au post, iar pe piaţă sunt un număr mare de ziarişti tineri. Aceste date arată că numărul de posturi în mass-media se reduce semnificativ.  În trecut, ziariștii au muncit pe bani puțini sau chiar neplătit,  dar au avut un loc de muncă.  Acum mijloacele de informare se sting, un lucru valabil mai ales pentru presa locală. Scade  numărul locurilor de muncă chiar și în cadrul celor care se mențin pe piață. Vă dau un exemplu: anul trecut, ,,Ringer Axel Springer” a suspendat contractele de angajare a 15 ziarişti. Fără sindicat,  fără posibilitatea unui dialog social şi fără  indemnizații mai serioase, oamenii sunt forțați să părăsească redacțiile, fără şanse  să îşi  găsească un alt post.

Este oare acesta  rezultatul ultimei Legi a informării publice și mass-mediei sau că această situaţie, pur şi simplu, e generată de starea economică?

Pe toţi ne afectează starea economică, însă responsabilitatea cade pe lege, adică pe umerii celor care adoptă legea. În esenţă, legea nu prevede obligaţia anunţării concursului pentru confinanţarea presei. Aşadar, în temeiul legii, autoguvernarea locală nu are răspundere dacă nu anunţă concurs pentru confinanţarea presei. Nu sunt prevăzute sancţiuni şi nici norme pentru un minimum alocat din bugetul autoguvernărilor locale, care să fie redirecţionate spre mass-media.  Aşadar, această stare este, pe de o parte, urmare directă a stării economice grele.  Pe de altă parte, legile nu prevăd sancţionări în situaţiile când nu se anunţă concursuri de cofinanţare a presei.  Legea  garantează libertatea presei şi prioritățile în ceea ce priveşte interesul public. Aici intră şi poziția presei  în limbile minorităților naționale, obligația anunţării  concursului pentru finanțarea mass-medei minoritare. În decurs de  o lună, cât am ocupat acest post, am reușit, împreună cu Comisia de control a ajutorului din partea  statului,  să discutăm dacă mass-media minoritară intră sub controlul ajutorului de stat după ,,principiul deminimis” – un termen legislativ nou.  Am stabilit că nu ar trebui să intre. Aceasta înseamnă că presa  care primește bani prin concursul pentru informare în limbile minorităților naționale  are dreptul să primească, la toate nivelele, peste 23.000.000 dinari,  ceea ce nu a fost posibil. Am discutat și despre posibilitatea ca posturile de televiziune să poată avea  peste 23.000.000 dinari, ceea ce până în prezent nu a fost cazul. Așadar, am avut un paradox pe care eu îl invoc frecvent. Anume, la Belgrad există post de  televiziune orășenesc care înainte de  privatizare  a primit lunar aproximativ 20.000.000 dinari.  Acum, conform legii, nu are dreptul să primească această sumă în decurs de trei ani.
E paradoxal. Nu vă puteți aștepta ca o casă de informare  să intre în procesul de privatizare şi să aibă acces limitat de 30 de ori la banii publici. E un lucru care se  mărginește cu domeniul științifico-fantastic, o chestiune care nu ar trebui să fie prevăzută în nicio lege firească. Pot spune că am făcut unele îmbunătățiri.

Articolul integral în ”Libertatea” nr. 3878, 2017