Acordul CEFTA este în criză serioasă, iar ideea privind integrarea economică a regiunii este pe „picioare nesigure” din cauza deciziilor frecvente, unilaterale şi provocative ale unor guverne din regiune şi a introducerii barierelor extravamale în comerţul cu Serbia.

Cazul cu Macedonia
Cel mai nou caz de acest gen este litigiul privind făina cu Macedonia, iar ministrul Comerţului, Turismului şi Telecomunicaţiilor, Rasim Ljajić, a anunţat că în cazul în care Macedonia nu va afla până la 14 aprilie o soluţie pentru importul de făină din Serbia, noi vom aplica în aceeaşi zi un „set complet” de contramăsuri.

„Dacă nu se va găsi soluţia până la 14 aprilie, noi vom introduce în mod automat, în aceeaşi zi, contramăsuri. Nu avem alte mecanisme, căci am fost suficient de răbdători şi de toleranţi”, a spus Ljajić.
El spune că înţelege că Guvernul Macedoniei se află „sub presiunea straşnică a micului „lobby al morarilor”, însă subliniază că partea sârbă nu va mai tolera „o asemenea comportare nelogică şi neeconomică”.
Un pas înainte, reaminteşte dânsul, s-a făcut după tratativele recente cu partea macedoneană în ceea ce priveşte recunoaşterea reciprocă a certificatelor şi a programului de muncă al inspecţiilor la trecerile de frontieră, iar Serbia a propus anularea completă a mărcilor de control care se lipesc pe pachetele de făină.

Tiberiu LĂPĂDAT

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr. 16 din 21 aprilie 2018