Activitatea sportivă în localitatea de pe Bega n-a încetat niciodată. În urmă cu aproape un secol, pe data 5 iunie 1924 Gruparea Sportivă a Tineretului Torăcean – din cadrul Clubului cu acelaşi nume – a susţinut primul meci de fotbal cu clubul sportiv pe atunci din Pardanj, actualmente Međa, dar a fost vorba despre unul amical, pe atunci neexistând competiţii sportive bine organizate. Dar, desigur, despre o activitate sportivă organizată şi bine închegată la Torac se poate vorbi doar după cea de-a două conflagraţie mondială, având în vedere că în localitate în anul 1947 s-a înfiinţat Asociaţia Sportivă „Progresul”. În cadrul acesteia activeză un cunoscut club de fotbal, precum şi câteva secţii sportive de şah, înot etc… 
Pe parcursul deceniilor viitoare, elevii de la Şcoala Generală „Petru Albu”, respectiv mai târziu „George Coşbuc”, au îmbrăţişat mai cu seamă tenisul de masă şi chiar voleiul. În vremurile mai apropiate, la Torac s-a constituit o formidabilă echipă şcolară de fotbal feminin. Se poate spune că două ramuri sportive au rămas cumva străine de localitatea de pe malul Begăi: handbalul şi baschetul. Aceasta mai ales din cauza faptului că terenurile pentru aceste ramuri sportive au lipsit cu desăvârşire, un teren de baschet fiind construit odată cu amplasarea terenului pentru minifotbal în centrul satului.
Ce avem astăzi?
Cu un cuvânt, mai nimic din sporturile practicare alădată. De câţiva ani, în pofida faptului că a fost reamenajat terenul de fotbal de peste Bega unde a jucat „echipa de aur” a „Progresului”, nimeni nu a mai reuşit să înjghebe o echipă serioasă. La fel şi şahul, care odinioară făcea „ravagii” la „Cupa Libertăţii”, a început să lipsească cu desăvârşire la adulţi. Se pare că la ora actuală s-a trecut la o altă extremă, şi anume, Toracul, în toată istoria sa de mai multe secole, în urmă cu câţiva ani a avut un campion la categoria grea – pe Alexandru Secoşan, desigur la juniori. La fel, ani în şir inimosul David Lazi a fost încununat în mai multe rânduri cu aur la „break dance”, o disciplină sportivă acrobatică care a fost inclusă anul trecut pe lista sporturilor la Jocurile Olimpice de Vară. La fel, când este vorba despre sexul frumos, o perioadă de timp tinerele torăcene puteau merge chiar în fiecare seară la un club de fitnes.

Ionel MIAT

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr. 17 din 28 aprilie 2018