Revelaţia frumosului

     Conform tradiției bine împământenite, mai ales în cadrul tuturor edițiilor precedente ale Marelui Festival de Muzică Populară Românească, dar și atunci când este vorba despre noile ediții ale festivalului menit copiilor de etnie românească, în această primăvară  la ,,Casa bănățeană” din Torac au fost organizate manifestările adiacente Festivalului Copiilor.

 

Asociațiile femeilor ,,Pensionarele” și ,,Bănățenele” au expus  piese de artizanat și port popular autentic din Toracu Mic și Toracu Mare.  Nu au lipsit nici prăjiturile din ,,cuina” bunicii. Acest segment l-a coordonat  Stela Gherău.

 

Paralel cu cele două expoziții de lucruri de mână, în curtea ,,Casei bănățene” au fost vernisate și două expoziții de artă plastică. Vizitatorii au avut ocazia să vadă picturile cu peisaje ale Dalilei Avram și caricaturile  incomparabilului artist Sebastian Checi.

Din cauza timpului nefavorabil, dinspre Jitiște abătându-se  nori  de ploaie, manifestările amintite au avut puțini vizitatori. Am remarcat  omniprezența lui Viorel Bujoru, care nu ratează nici cel mai mic eveniment cultural din  Torac. De altfel, Viorel Bujoru este  membru al corului Consiliului Național. Felicitările noastre pentru interesul său veșnic viu față de  toate manifestările românilor de la noi.

 

Ionel MIAT

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 20 in 19 mai 2018