Schimbări majore în sistemul de învăţământ

Ministrul Învăţământului, Ştiinţei şi Dezvoltării Tehnologi ce în Guvernul Republicii Serbia, Mladen Šarčević, a vizitat pe data de 24 ianuarie a.c. instituţiile şcolare din Vârşeţ. Ministrul şi-a început vizita la Primăria Vârşeţ, unde a fost întâmpinat de primăriţa Dragana Mitrović şi de colaboratori ei: Veljko Stojanović, membru în Executivul Muncipal responsabil petnru Educaţie şi Învăţământ, Dejan Santrač, Dragoslav Aleksić şi Nenad Baroš, presedintele Adunări Oraşului Vârşeţ. La Primărie s-a discutat despre educaţia duală, dar şi despre numeroasele planuri şi schimbări majore din sistemul de învăţământ pe care Ministerul Învăţământului le va aplica de la 1 septembrie. Din următorul an şcolar în clasele întâi şi a cincea a şcolii generale, dar şi în clasa întâi a şcolii medii, se va aplica un nou model de învăţare şi de lucru, un model de obiecte de învăţământ care urmăresc dobândirea cunoştinţelor aplicabile în viaţă. Primăriţa Dragana Mitrović l-a informat pe ministru despre investiţiile pe care le-a făcut acest oraş în infrastructura şcolară, despre activităţile autoguvernării locale în domeniul educaţiei incluzive a copiilor cu dizabilităţi şi despre măsurile întreprinse pentru asigurarea condiţiilor de participare neîntreruptă la orele de învăţământ.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în ziarul „Libertatea” din 3 februarie 2018