MODIFICĂRILE LEGII PRIVIND PĂMÂNTUL AGRICOL

Se amână aplicarea dispoziţiilor din Acordul privind Stabilizarea şi Aderarea la UE

Prin mofidicările Legii privind pământul agricol care au fost adoptate de către Adunarea Serbiei, se amână pe timp de zece ani aplicarea dispoziţiilor din Acordul privind Stabilizarea şi Aderarea la UE, care trebuiau să intre în vigoare în data de 1 septembrie curent şi în baza cărora cetăţenii Uniunii Europene vor putea să cumpere terenuri agricole în Serbia în proprietate particulară, cu unele impedimente şi sub anumite condiţii.

În baza noilor soluţii, străinii, cetăţeni ai Uniunii Europene, vor putea să cumpere terenuri agricole în Serbia dacă dispun de zece ani cetăţenia Serbiei şi dacă în unitatea autoguvernării locale cultivă cel puţin trei ani de zile pământul agricol pe care doreşte să-l cumpere, dacă dispune de gospodărie agricolă înmatriculată şi dacă are de maşini şi echipament agricol. Străinul poate cumpăra cel mult două hectare de pământ agricol în proprietate particualră. Prin amendamentul adoptat este interzisă vânzarea pământului agricol autohton cetăţenilor Uniunii Europene în zona de zece kilometri de la frontiera de stat. Modificările acestei legi intră în vigoare în ziua următoare datei la care aceasta a fost publicată în „Monitorul Oficial” şi se vor aplica din data de 1 septembrie 2017.

Ce afirmă specialiştii

Puţini sunt aceia care au crezut că puterea de stat va avea curaj şi va fi pregătită ca deputaţilor în Adunarea Serbiei să înainteze modificările şi completării Legii privind pământul agricol, în care să fie introduse limitări serioase pentru străini, cetăţeni ai Uniunii Europene, care planifică să cumpere pământ agricol privat în Serbia. Mai întâi, din cauză că deja se ştie că unii foşti miniştri ai Agriculturii nu au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă administraţia de la Bruxelles când aceasta a încercat să le explice că miniştrii care le-au precedat în anul 2008 nu au fost prea atenţi şi s-au avântat mai ales în preajama alegerilor, astfel că şi-au luat obligaţia că, în conformitate cu dispoziţiile din Acordul privind Stabilizarea şi Aderarea la UE, după numai patru ani de zile după începerea aplicării lui, pământul arabil din Serbia va fi accesibil deopotrivă cumpărătorilor autohtoni, cât şi celor străini, deşi ştiau că mofidicări la o astfel de lege importantă au fost adoptate în actualele ţări membre ale Uniunii Europene care au dus tratative de aderare, au luptat şi au reuşit să obţină condiţii mult mai bune, cu scopul ca această resursă naturală de importanţă naţională să nu fie vândută la preţuri mici. De aceea, Guvernul actual al Serbiei a decis să elaboreze modificările necesare, practic fără discuţii publice, în ultimul moment, şi să le înainteze spre adoptate în procedură urgentă. Deputaţii au dezbătut această lege abia zilele acestea, cu toate că de ani în şir se ştie că până la data de 1 septembrie a.c. trebuie anulate dispoziţiile discriminatorii privind interziecerea vânzării pământului agricol privat autohton.

George SUBU 

Articolul îl citiţi integral în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 36 din 9 septembrie 2017