Cu pași mărunți spre succese mari

Din cei 21 de ani, 15 i-a dedicat baletului. A pornit cu pași mărunți, pe vârful degetelor, spre succese mari. La momentul oportun, a realizat că are o dragoste nemărginită pentru copii și că dorește să fie tot timpul în preajma lor. Astfel, s-a înscris la Școala de Înalte Studii de Specialitate pentru Educatori „Mihailo Palov” din Vârșeț.

Gingașă, cu privire blândă și zâmbet senin, Nada mărturisește că a fost un copil dinamic: „Părinții mei au fost angajați, astfel că am rămas în seama bunicii. Pe când am avut 4 ani, bunica a zis că am epuizat-o complet, deoarece i-am cerut tot timpul să jucăm fotbal. Astfel, i-a propus mamei mele să mă înscrie la cursuri de dans sau la o școală de sport. Mama m-a înscris la balet „pentru că sunt fetiță și trebuie să fiu senzuală”. Am început să frecventez cursuri de balet și abia după aceea am început grădinița. La balet mi-a plăcut foarte mult și am continuat să îl practic până la școala medie. Deși copilăria mea a decurs sub semnul baletului, îmi amintesc de această vârstă a inocenței, care reprezintă cea mai frumoasă etapă a vieților noastre.

La școala generală, toți au știut cu ce mă ocup și m-au susținut, însă mi-a fost greu să frecevntez în paralel două școli. În timp ce prietenii mei se jucau pe afară, eu mergeam la balet. Uneori am fost tristă din cauza aceasta, dar dragostea mea pentru balet a fost mai mare și am continuat să îmi cultiv pasiunea. La școala generală am fost și membră a corului școlii, am participat la olimpiade la matematică și istorie. Repetițiile de balet mi-au ocupat tot timpul și nu m-am putut dedicat pe deplin altor activități”.

Nada s-a prezentat la multe întreceri la balet, unde a avut succese frumoase: „Am participat la diferite concursri, de la cele școlare până la republicane, dar și la mai multe festivaluri…

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 14 aprilie 2018