Săptămâna trecută, locuitorii satului Mărcovăţ au particiapat la o acţiune de muncă de amenajare a satului, organizată de Consilul Local, cu ajutorul Întreprinderii Edilitar-Publice ”2 Octombrie” din Vârşeţ.                              Cu această ocazie, localnicii au curăţat cărările, canalele şi zonele verzi din sat care erau acoperite cu iarbă. Muncitorii de la Întreprinderea Edilitar-Publică ”2 Octombrie” au efectuat lucrări de desfundare şi curăţare a reţelei de canale pentru scurgerea apelor torenţiale. Acţiunea de desfundare a canalelor publice s-a efectuat şi cu sprijinul sătenilor acolo unde utilajele grele ale întreprinderii nu au acces. Se acordă atenţie deosebită întreţinerii reţelei de canale de pe străzile din sat, unde deseori, în urma averselor de ploaie torenţială, se acumulează mari cantităţi de apă care se reţin pe partea carosabilă a drumului. În continuare s-a realizat, cu ajutorul unor utilaje speciale, defrişarea crengilor copacilor, pe care le-au depus în autobasculanta care le-a transportat pe terenul amenajat pentru depunerea deşeurilor. Pentru ca satul Mărcovăţ să obţină un aspect cât mai frumos, lucrările au cuprins şi amenajarea spaţiilor verzi.
Potrivit cuvintelor organizatorilor şi preşedintelui Consilului Local, Jablan Lazić, am înceles că satul Mărcovăţ este un sat mic, dar cu valori mari care trebuie păstrate.

acțiunea de muncă la mărcovăț
 

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți cititi în ziarul”Libertatea” pe 16 iulie 2018