parada
Parada Mândriei 2018 a decurs fără mari incidente, deşi a fost o încercare de protest al adversarilor Paradei, care au fost împiedicaţi de poliție. Pentru prima dată la această reuniune au fost mai mulţi adepţi ai comunităţii LGBT decât poliţie, iar de la reuniune au fost transmise mesaje şi cerinţe prin care se solicită egalitatea membrilor comunității LGBT cu cupluri heterosexuale din Serbia.
Eufrozina Trifon, gospodină:

Eufrozina Trifon– Cred că trebuie să permitem fiecărei persoane să se decidă dacă doreşte să-şi aleagă un partener de sex opus sau de acelaşi sex. Totul, însă, depinde de atitudinea pe care o are faţă de altă grupaţie cu orientări sexuale diferite. În opinia mea, pledez pentru faptul ca această decizie să o aducă fiecare persoană în parte, fără ca să-i impună cineva acest lucru. Sunt de părere ca fiecare dintre noi să hotărască cum se simte mai bine în pielea sa, pentru că aşa este viaţa.

Lucian Danilov din Doloave:

lucian danilov -Nu-i suport! Treaba lor, viața lor. Fiecare are dreptul să-și trăiască așa cum dorește.

Milena Radun din Panciova:

milena radun– Nu am nimic împotriva acestor oameni atât timp cât nu își exprimă opțiunea în stradă. Cred că nu e nevoie de așa ceva.  Eu nu bat toba că sunt heterosexuală.

Sorin Bilja din Vlăicovăţ:

milena radunÎn ziua de astăzi multe persoane se tem de reacţii şi nu îşi dau opinia despre Parada Mândriei. Când este vorba despre această paradă, există multă stigmă, foarte mult se arată cu degetul  şi există foarte multă ură. Fiecare ar trebui să are drept să-şi exprime voinţa personală în mod democrat.

 Cristian Birgean din Vârşeţ:

Despre Parada Mândriei până în prezent am avut opinie negativă, dar totuşi cred că ar trebui să se permită organizarea ei, din motiv că este un mod de exprimare a voinţei personale într-un mediu democrat, întrucât nu se transformă în ceva vulgar şi întrucât s-ar organiza în aşa fel încât să nu deranjeze circulaţia şi funcţionarea oraşului.

Romina Rașa:

Romina RasaNu văd aici ce este o ,,mândrie”, nu am nimic contra populației gay, dar există unele granițe care nu trebuie depășite. Fă la tine acasă ce vrei, dar nu-ți demonstra ..mândria” pe stradă! Cred că se exagerează prea mult cu toată povestea aceasta, care în plus este susținută de autoritățile țării!

Marinica Mata din Zrenianin:

Marinica MataTrăim în secolul XXI, unele lucruri se schimbă, însă nu trebuie schimbată definiția familiei tradiționale, între bărbat și femeie. În spritul vremii în care trăim, apar și unele evenimente sau manifestări cărora se acordă o însemnătate aparte, cum este și așa-numita „Paradă a Mândriei”. În opinia mea, fiecare poate să se declare cum vrea, să facă ce vrea între cele patru ziduri ale sale, însă nu să demontreze pe străzile orașelor. Cât de frumoasă și câți participanți ar aduna o adevărată ,Paradă a Mândriei”, la care ar participa familiile tradiționale cu copii? Astea sunt valorile pe care trebuie să le promovăm, nu falsele ,,parade ale mândriilor”, în falsul spirit european.

„Nu pui temelia libertății atunci când îi împuști pe cei care gândesc altfel decât tine.”

Antoine de Saint-Exupery