Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina și Academia Română – Filiala Timişoara au organizat miercuri, 13 decembrie, la “Casa Nouă” a I.C.R.V. din Zrenianin, două importante manifestări științifice și publicistice: cea de-a VIII-a ediţie a Simpozionlui Internaţional “Literatura și Presa în Banat” și ediția a VIII-a a Târgul de Carte “Cărți și publicații românești din Voivodina”. În cadrul manifestării au mai avut loc și alte evenimentele – prezentări de personalități și volume omagiale, lansări de carte și expoziția de desene artistice a pictorului Viorel Flora. Onoarea de a inaugura ediţia din acest an a Simpozionului Internațional, la şedinţa de inaugurare, a revenit lui acad. Costa Roșu, care a salutat organizarea unui astfel de eveniment ştiinţific internaţional, urmând să se adreseze și alți invitați. În cadrul evenimentului, oaspeţilor şi participanţilor s-a adresat cu alese cuvinte, prof. univ. dr. Ioan David, directorul Institutului de Studii Banatice “Titu Maiorescu” al Academiei Române – Filiala Timișoara, Siliviu Stăncel, directorul Bibliotecii Județene “Lucian Blaga” din Alba Iulia, Vasile Barbu, reperezentantul Editurii C.N.M.N.R.S, prof. dr. Criși Dascălu, dr. Ferenc Nemeth și Doru Ursu, directorul Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina. Două instituţii, în primul rând ştiinţifice: Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina şi Academia Română, prin intermediul Filialei din Timişoara, au organizat împreună multe reuniuni ştiinţifice pe tema literaturii şi presei, care au trezit mare interes în rândul poeţilor şi prozatorilor, jurnaliştilor, criticilor literari şi publiciştilor, istoricilor şi cercetătorilor, preocupaţi de istoria presei din perspectiva literaturii şi jurnalisticii. Simpozionul Internaţional, manifestare ştiinţifică anuală, are drept scop realizarea unei periodizări şi o analiză din perspectivă pluridisciplinară a creaţiilor literare şi jurnalistice; realizarea antologiilor necesare şi a lucrărilor de tip monografic despre cei mai importanţi scriitori şi jurnalişti, despre istoria literaturii, critica literară, traduceri, publicaţii etc., precum şi cercetarea relaţiilor între scriitori, jurnalişti şi publicişti, respectiv creaţiilor lor şi instituţiile culturale de-a lungul timpului. La evenimentul ştiinţific au participat distinşi oameni de ştiinţă, cadre didactice universitare, istorici, cerecetători, publicişti şi scriitori din Serbia şi România.

Dan MATA

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr. 51 din 23 decembrie 2017