Duminică 24 decembrie 2017  rămâne  cu nespusă durere trista veste a trecerii în veșnicie a președintelui Academiei Române.  Academicianul Ionel-Valentin Vlad a decedat după o grea suferință, purtată cu discreție.

S-a născut la 22 septembrie 1943 în București, unde a urmat cursurile Liceului ,,I.L.Caragiale” (la data de 18 iulie 1961), apoi cele ale Institutului Politehnic, Facultatea de Electrotehnică și Telecomunicații, sesiunea septembrie 1961. Parcurgând toate etapele de formare, Ionel-Valentin Vlad a devenit savant de talie internațională. S-a specializat in domeniul laserelor și holografiei, aprofundând acest domeniu la Universitatea Paris VI. A susținut teza de doctorat ,,Metode de sinteză a funcțiilor cu discontiunuități de diferite ordine”, sub conducerea celebrului profesor Gheorghe Cartianu, cu care continuă colaborarea.

Între anii 1968 și 1980 a fost asistent și șef de lucrări la Institutul Politehnic. Din anul 1990 devine profesor la Facultatea de Fizică din cadrul Universității din București. Ionel-Valentin Vlad a fost timp de 50 de ani cercetător științific la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor de la Măgurele. Acolo a condus și Laboratorul de Holografie, în cadrul Secției Lasere.

Costa ROȘU

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 2 din 13 ianuarie 2018