În ceea ce priveşte opera, putem spune că acesta lasă posterităţii o operă uriaşă, inegalabilă atât ca dimensiuni, cât şi prin conţinut, cuprinzând 18 volume în ediţia Migne (vol. 47-64), comparabilă doar cu cea a lui Origen sau a Fericitului Augustin. Dintre anticii antiohieni, Sfântul Ioan este singurul ale cărui scrieri au dăinuit, în timp, aproape în întregime. Acest privilegiu este datorat personalităţii autorului, dar nu într-o mai mică măsură valorii lor. Niciun scriitor oriental nu a obţinut în asemenea măsură admiraţia şi aprecierea posteriorităţii. 
Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, dintre cele mai bogate şi alese ale literaturii mondiale, s-au păstrat aproape în totalitate. Opera sa conţine tratate, omilii, cateheze, comentarii biblice, cuvântări, epistole, precum şi cărţi de cult, dintre care cea mai celebră, rămâne, fără îndoială, Slujba Sfintei Liturghii, după care se oficiază Liturghia în cea mai mare parte a Bisericii Ortodoxe.
Majoritatea acestor scrieri sunt la origine predici susţinute de Sfântul Ioan în Antiohia şi Constantinopol. Unele dintre acestea nu au fost scrise propriu-zis de Ioan, ci stenografiate de tahigrafi în timp ce el le vorbea credincioşilor. Înaintea editării acestora, au fost verificate şi corectate de Sfântul Ioan.
Toate scrierile Sfântului Ioan atrag şi uimesc într-atât încât îl cuceresc cu totul pe cititor. Operele sale literare sunt un izvor nesecat nu doar pentru teologi, ci şi pentru arheologi şi pentru istoricii culturii.

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr. 45 din 11 noiembrie 2017