PAROHIA „SF. IOAN BOTEZĂTORUL” DIN KITCHENER, ONTARIO, CANADA, LA 50 DE ANI

În anul când aniversăm 50 de ani de existenţă a parohiei noastre din Kitchener, nu putem scrie numai despre viaţa spirituală. Se impune şi partea culturală, socială, întemeiată în anii 60.

Primele familii ajunse în Kitchener, puţine la număr, au fost cei dintâi bănăţeni care au venit pe aceste meleaguri din Banatul iugoslav (acum sârbesc). Au sosit în anul 1960. Au luat cu ei o mică valiză plină cu visuri şi speranţe într-un viitor mai bun pe care aveau să şi-l întemeieze departe de locurile lor natale şi dragi.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune: „Unde veţi fi doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo voi fi şi eu cu voi”. Aceste cuvinte au fost speranţa celor nou-veniţi în Canada. Sunt sigură că le-au făcut viaţa mai uşoară şi că le-au alinat durerile sufletului. Vorbele acestea au şi astăzi un puternic ecou…

Unde-s doi puterea creşte

Noi, cei care urmărim astăzi cărarea înflorită cu acel „trandafir”, plantat în urmă cu mai bine de 50 de ani de inimoşii noştri bănăţeni, suntem recunoscători pentru munca lor, abnegaţia şi sacrificiu în ceea ce priveşte păstrarea credinţei ortodoxe a strămoşilor, a limbii, obiceiurilor, tradiţiei, a zestrei culturale româneşti. Vorba spune: „Unde-i unu nu-i putere, unde-s doi puterea creşte”. Este un lucru valabil şi pentru puţinii bănăţeni sosiţi aici în anul 1960 şi al căror număr a crescut cu anii care urmau.

La început, greutăţile au fost enorme, dar puterea, speranţa şi a visurile au fost mai mare. şi-au zis: ,,Suntem unu, doi…Dar trebuie să fim mai mulţi pentru ca să întemeiem ceva”.

Timpul liber l-au petrecut împreună, pentru că aşa a fost mai uşor. S-a auzit muzică, s-a dansat câte vreo învârtită, s-a cântat câte o doină; toate în garajele caselor, pentru că aci se întâlneau. Aşa, viaţa în Canada le-a fost mai uşoară, mai ales că la scurt timp au mai venit câteva familii din Banatul lor drag. Trebuia găsit un loc mai potrivit, mai spaţios – îmi povestesc George Miloie, de origine din Iablanca şi George Barbu din Petrovasâla. La vremea respectivă tineri, au fost printre primii imigranţi veniţi la Kitchener. Au găsit de închiriat o cameră în centrul oraşului. Aici s-au întâlnit regulat şi tot aici a început „izvorul” – „trandafirul” viitorului comunităţii, ca să le aducă speranţa.

Inimoşi au fost bănăţenii noştri

Puţini, dar inimoşi erau bănăţenii noştri, îmi spun interlocutorii Miloie şi Barbu. Se mai spune că soarta omului e o parte din viaţa noastră. Poate că este adevăr, cum a fost în cazul lui George Miloie. Auzind că există la Detroit un loc numit ,,Vatra românescă”, a plecat acolo împreună cu părinţii şi sora, tocmai când a avut loc Congresul Episcopiei Române din America. Ajuns acolo, a fost incredibil că aproape toată lumea vorbea româneşte.

Dorina IDVOREAN

Articolul integral îl citiţi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 31 din 5 august 2017