povestea numelor
Fiecare persoană are câte un nume, majoritatea oamenilor au o vagă idee despre însemnătatea propriului nume, dar puţini le oferă importanţă.

povestea numelor

Semnificaţia numelui sau etimologia numelui unei persoane poate fi regăsit în două mari categorii: nume de inspiraţie profană sau descriptive şi nume de inspiraţie sacră.

Numele de inspiraţie profană reprezintă cea mai veche modalitate de desemnare personală şi provin de la cuvinte comune capabile să descrie persoana sau o împrejurare legată de naşterea ori viaţa acestuia (originea numelor).

IRINA – IRINEU

Irina-Irineu – Pe 6 aprilie e trecut în calendar Sf. Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium, iar pe 16 Sf. Muceniţa Fecioară Irina (pomenită laolaltă cu Agapia şi Hionia). Deşi relativ frecvent ca nume călugăresc, masculinul Irineu e tot mai rar astăzi ca nume de botez. Mult mai răspândită e forma feminină Irina, care se trage direct din substantivul grecesc eirene, „pace“.

Eirene apare în mitologie ca nume al uneia dintre cele trei chore (fiicele lui Zeus şi zeiţei Themis). În Bizantul creştin, numele a căpătat o nouă demnitate sacră şi imperială (l-au purtat mai multe împărătese şi sfinte). La noi, diminutivul cel mai răspândit este Irinuca, iar mai rarul Irinel se foloseşte pentru ambele sexe.

IULIU

Iuliu – Pe 18 mai e pomenită de Biserica Sf. Mc. Iulia, iar pe 27 – Sf. Mc. Mucenic Iuliu Veteranul. Originea numelui Iuliu/ Iulia e latinească şi, după unii, stă în legătură cu numele divinităţii supreme române: Iovis (Jupiter sau Joe). Cert este că avem de-a face cu două vechi nume gentilice. Din ele au derivat, între altele, şi Iulian/Iuliana (ajunse la noi pe cale cultă). Formele româneşti tradiţionale sunt Iulie (doar mai tarziu Iuliu), Iula, Iuliţa, Ule(a), Ulian, Ulina, Uliana s. a., mai rar cu J sau Gi iniţial (Jula, Giula etc.).

MARIA

Maria – este un nume pentru care s-au avansat peste 60 de soluţii etimologice, dintre care 3 sunt dominante. În aramaica, Maryam înseamnă „doamnă”, „stăpână”. După Fericitul Ieronim (trăducătorul Vulgatei), care-l explică prin limba ebraică, numele s-ar compune din măr („picătură”) + yam („mare”), deci „picătură [de apă] de mare”, în lat. stilla maris (de unde şi stella maris  – „steaua mării” – de mai târziu, celebra denumire a Fecioarei în imnologia apuseană). Dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi şi de străveche origine egipteană, trăgându-se din verbul mri, „a iubi”, cu sufixul afectiv ebraic – am, deci „cea dragă”, „cea iubită”.

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr. 7 din 7 februarie 2018