PRESTAȚIE REUȘITĂ A ORCHESTREI DE MUZICĂ POPULARĂ A ROMÂNILOR DIN VOIVODINA, LA FESTIVALUL DE FOLCLOR „STRUGURELE DE AUR”, ALBA IULIA 2018

 

În Anul Centenarului, români de pretutindeni, s-au reunit la Alba Iulia, între 6-8 septembrie, la Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur”, ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie, care ca scop  promovarea interpreţilor tineri, solişti vocali şi instrumentişti, precum şi păstrarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural material şi imaterial dorinţă reflectată în preocuparea concurenţilor de a prezenta un repertoriu reprezentativ pentru zona folclorică pe care o reprezintă, fie din fondul de aur al folclorului românesc, creaţii mai noi şi mai vechi, fie creaţii dedicate viţei de vie şi vinului.

Ţinuta vestimentară, costumele tradiţionale pe care le poartă toţi participanţii reprezintă un act de cunoaştere, în primul rând, dar şi de preţuire pentru această valoare inestimabilă a românilor. Costumul tradiţional pe care îl poartă fiecare concurent contribuie la evaluarea întregii sale prestaţii artistice, afirmă organizatorii.

Festivalul Naţional „Strugurele de Aur” se desfășoară în partea de concurs, Gala laureaţilor şi partea de recitaluri. Ca noutate, anul acesta au participat interpreți din zone locuite de românii din afara granițelor ţării, aducând cu ei cântece româneşti păstrate în decursul anilor de români, în spatiul ţărilor vecine: Serbia, Bulgaria, Republica Moldova și Kazahstan.

 

Cinstea de a reprezenta minoritatea noastră a revenit Orchestrei de Muzică Populară a Românilor din Voivodina, dirijată de mr. Roman Bugar, care a interpretat cu brio mai multe suite orchestrale, bucurându-se de ovații și ropote de apluze, ale numeroșilor spectatori, în seara Galei Laureaților. Tot în Seara de Gală s-au prezentat solistele vocale Andrea Șoșdean și Alina Cojocar din Uzdin și solistul Marin Bugar din Ecica. Frații Roman și Marin Bugar au interpetat melodii la vioară. Tot în spectacolul de gală s-a prezentat și solista Lia Lungu din Timișoara, domiciliată în America. Tânăra Valentina Secheșan din Petrovasâla, s-a prezentat în concurența soliștilor vocali și a reușit ca într-o concurență extrem de puternică să cucerească premiul II, ceea ce este un mare succes pentru minoritatea noastră.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 15 septembrie 2018.