Producătorilor de lapte nicicum să le sosească zile mai bune. Majoritatea producătorilor de lapte  trebuie să se menţină, mai ales din cauza creditelor, şi se pune întrebarea până când va fi aşa. Nu le corespunde preţul de achiziţie la lapte, care este de 38 de dinari pentru un litru de lapte.

Producătorii de lapte se mai confruntă şi cu consecinţele secetei din anul trecut, nu dispun de cantităţi suficiente de nutreţuri pentru animale, adică pentru vaci care produc lapte. Aceasta reprezintă o împovărare în plus, fiindcă, din lipsă de mijloace fianciare, ei se împovărează suplimentar cu credite pentru cumpărarea lucernei, pe când nutreţ murat mai există puţin.

Preţul de achiziţie a laptelui trebuie majorat

Sanja Bugarski, preşedinta Asociaţiei Centrale a Producătorilor de Lapte din Voivodina, afirmă că preţul de achiziţie la lapte ar trebui să fie de  43 de dinari, adică majorat la 43 dinari la un litru de lapte. Procesatorii nici nu vor să audă de această majorare.

Producătorii de lapte, din cauza acestui preţ de achiziţie, care la ora actuală este de 30 de dinari la un litru de lapte, înregistrează pierderi destul de mari, fiindcă majoritatea capacităţilor de procesare a laptelui plătesc 30 de dinari pentru un litru de lapte. Aceştia au în vedere preţul la lapte de pe piaţa europeană. Trebuie să spunem că preţul la lapte pe piaţa europeană s-a redus  de când Uniunea Europeană a introdus sancţiuni Rusiei şi a interzis exportul de lapte în Rusia.

George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 7 aprilie