Profesorul Ioan Cipu din Făget, originar din Toracu Mare, nu poate fi aşezat decât acolo unde îi este locul cuvenit: printre oamenii de seamă ai Banatului istoric. A avut preocupări diverse, dar a lucrat cu precădere în învăţământ şi în domeniul scrisului. 

Domnia sa a fost unul dintre cei mai fideli cititori ai săptămânalului „Libertatea” încă de pe timpul când trăia la Torac, iar numele ziarului era Nădejdea”.

Fără doar şi poate, marele om de cultură a lăsat o moştenire sacră, atât nouă, celor de azi, cât şi viitoarelor generaţii de tineri torăceni. Este vorba despre cartea sa de căpătâi, care însumează 1.300 de pagini. Sunt mai multe volume, toate dedicate satului din sufletul său: Toracu Mare. Lucrarea se intitulează „Toracu Mare – pagini de istorie 1767 – 1920”. Regretatul prof. Ioan Cipu scria despre această carte în cuvântul-înainte la volumul „Varia”:

„ – Ajuns după un efort istovitor, de peste două decenii şi jumătate, să-mi concretizez munca în cele două volume apărute cu titlul amintit mai sus, totalizând peste 1000 de pagini, pot zice şi eu, precum biblicul Simeon, după ce a recunoscut în pruncul de 6 săptămâni pe Mântuitorul lumii, cel vestit de proroci, şi precum venerabilul luptător naţional Ştefan Ciceo Pop, după ce a constatat că deputaţii întruniţi în Marea Sală a Unirii de la Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918, au votat în unanimitate Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Ţara Mamă (România): ,,Acum slobozeşte, Doamne, în pace, sufletul robului Tău că văzură ochii mei, mântuirea ta … Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate pleca”.

În prefaţa volumului al III-lea al cuprinzătoarei sale opere, Ioan Cipu notează şi următoarea idee: ,,O înţeleaptă zicală românească (de care am ţinut seama) ne previne că „omul care în viaţa lui nu a zidit o casă, nu a făcut un copil şi nu a sădit un pom, a făcut umbră pământului fără folos”. Casă nu mi-am zidit, dar mi-am cumpărat un apartament; copii am doi; pom n-am sădit, pentru că nu am avut unde. Fie ca acest modest prinos adus satului de origine şi consătenilor mei de ieri, de azi şi de mâine, din Torac şi de pretutindeni, să ţină loc de pomul pe care trebuia să îl sădesc în grădina casei mele”. Cele de mai sus sunt un testament scris cu migală de autor şi lăsat viitoarelor generaţii de torăceni.

După cum scrie prof. dr. Dumitru Tomoni în necrolog, pe data de 21 martie, la ora 7 dimineaţa, ne-a părăsit Ioan Cipu, eminent profesor şi istoric, cetăţean de onoare al oraşului Făget, unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii.

Biografie

Ioan Cipu s-a născut în ianuarie 1925, în localitatea Toracu Mare, situată pe atunci în Iugoslavia, iar astăzi în Serbia. Provine dintr-o familie de agricultori torăceni, Mihai şi Saveta Cipu. După cele patru clase generale făcute în satul natal, a frecventat secţia română a Liceului de Stat din Vârşeţ (1936-1944), beneficiind pe toată durata acestei perioade de bursă întreagă sau parţială a statului român.

În toamna lui 1944 a devenit student al Facultăţii de Litere şi Filosofie, Universitatea din Bucureşti (1944-1948). Din cauza relaţiilor politice dintre cele două ţări, a fost nevoit să se întreţină singur, prin meditaţii, iar ulterior ca administrator al cantinei studenţeşti „Prahoveanu”.

La sfârşitul lui 1948 a susţinut examenul de licenţă, obţinând 6 calificative (foarte bine) şi aprecierea generală „ Magna cum laudae”. În acelaşi an, nu a mai predat filosofie şi s-a orientat spre matematică.

Reîntors în Banat, un an a fost profesor de matematică în satul Şandra. În anul 1950 a fost scos din serviciul de stat din cauza condiţiilor politice nefaste. Totuşi, între anii 1950 şi 1966 a fost profesor de matematică la Margina. Paralel a urmat, fără frecvenţă, Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii ,,Babeş – Bolyai”. În anul 1966, profesorul de ştiinţe sociale şi directorul Liceului din Făget, Aurel Gruescu, a fost promovat în calitate de inspector metodist, iar prof. Cipu a fost chemat să ocupe catedra vacantă. Vreme de aproape două decenii a fost unul din cei mai respectaţi dascăli ai Liceului Teoretic „Trăian Vuia” şi a contribuit astfel la creşterea prestigiului învăţământului făgeţean. În perioada 1966 – 1977 a fost director, timp în care a fost construită actuala clădire a internatului. Fiind profesor la zi, a participat la o serie de sesiuni de comunicări ştiinţifice axate pe probleme de învăţământ şi la simpozioane organizate cu ocazia diferitelor aniversări. S-a pensionat la cerere, la sfârşitul anului şcolar 1984-1985.

Ionel MIAT

Articolul integral îl puteţi citi în numărul 17 din 5 mai 2018