În baza unor sondaje efectuate recent, s-a ajuns la constatarea că la alegerile locale din Belgrad, planificate pentru 4 martie a.c., vor ieşi la urne 55 % din alegători sau cu 5 la sută mai mult decât acum patru ani.
Antonio Tajani - alegerile din Belgrad
Antonio Tajani

Datele statistice spun că, începând cu anul 2014, s-a consemnat o creştere a numărul de votanţi. Astfel, în anul respectiv, la urne au ieşit 805 046 alegători, respectiv 50,66%. La alegerile parlamentare din 2016, la urne au ieşit cu 80 000 de cetăţeni mai mult decât în 2014, iar la alegerile prezidenţiale de anul trecut la urne au ieşit cu 120 000 de alegători mai mult decât în anul 2014.

Pe de-o parte, unii analişt politici preocupaţi de soarta alegerilor sunt de părere că această situaţie ar putea fi „un cuţit cu două tăişuri” pentru opoziţie, în timp ce partidele din opoziţie nutresc speranţa unei reuşite, mobilizându-şi adepţii şi apelând la cetăţeni să iasă într-un număr cât mai mare la urne. 
Kosovo după asasinarea lui Oliver Ivanović
În recentele afirmaţii, Ramush Haradinaj susţine că, în prezent, Provincia Kosovo este izolată din mai multe puncte de vedere, „ceea este un lucru mult mai tragic decât faptul că el nu a obţinut viză de plecare în Statele Unite ale Americii şi Anglia”.

Analiştii politici din Kosovo sunt de părere că este foarte dificil ca Provincia Kosovo să devină membru al organizaţiilor internaţionale dacă sunt periclitate relaţiile cu partenerii din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.

De altfel, în ultima perioadă, în atenţia opiniei publice se află dezbaterile legate de Tribunalul Special, despre care premierul Ramush Haradinaj a afirmat că a intrat în procedura ordinară a Guvernului de la Priština. La toate acestea se adaugă şi recenta asasinare a lui Oliver Ivanović, liderul Iniţiativei Civice „Libertate, Democraţie, Dreptate” şi demersurile pentru găsirea asasinaţilor. Ministerul de Interne şi Ministerul de Justiţiei, împreună cu Procuratura pentru Crima Organizată, au cerut de la EULEX şi UNMIC ca organele de stat ale Serbiei să fie incluse în ancheta privind elucidarea uciderii lui Oliver Ivanović, dar până în prezent au avut doar rol consultativ şi nu o implicare directă în demersurile pentru găsirea vinovaţilor.

Eufrozina GREONEANȚ

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr.5 din 3 februarie 2018