Politica Guvernului Provincial este să asigure cele mai calitative condiţii în toate domeniile vieţii, iar această donaţie dovedeşte acest fapt, a spus Igor Mirović, preşedintele Guvernului Provincial.

Igor Mirović, preşedintele Guvernului Provincial, a pus în funcţiune cel mai modern echipament pentru analiza vinului la Laboratorul Enologic al Facultăţii de Agricultură din Novi Sad, care se află la Sremski Karlovci, şi pentru care Guvernul Provincial a separat 17 milioane de dinari.

Mirović a accentuat că este vorba despre cel mai modern echipament, primul de acest fel din Serbia, care va contribui în mare măsură la dezvoltarea în continuare a calităţii vinului.

Este vorba şi despre cel mai modern analizator pentru vin din această parte a Europei, care va asigura ridicarea calităţii vinului de pe meleagurile noastre, dar şi o apropiere tot mai mare de standardele ţărilor dezvoltate în acest domeniu, a spus dânsul.

Mirović a adăugat că aceasta reprezintă un bun exemplu de colaborare între ştiinţă şi economie, fiindcă analizatorul vinului, pe lângă procesele legate de cercetări ştiinţifice şi de activitatea profesorilor şi studenţilor de la Facultatea de Agricultură, va fi pus la dispoziţie şi producătorilor de vinuri şi viticultorilor din Voivodina.

Politica Guvernului Provincial este să asigure cele mai calitative condiţii în toate domeniile vieţii, iar această donaţie dovedeşte acest fapt, a adăugat Mirović.

Nedeljko Tica, decanul Facultării de Agricultură din Novi Sad, a declarat că, pe lângă un număr mare de parametri  pe care le poate determina analizatorul vinului, importanţa lui se manifestă şi prin viteza şi precizia analizelor şi a adăugat că datorită acestei donaţii se realizează ţelul strategic al Facultăţii de Agricultură, iar aceasta este cumpărarea celor mai moderne echipamente care vor fi puse în serviciul ştiinţei şi al economiei.

George SUBU

Articolul îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 23 iunie 2018