MARINA ANCAIȚAN ÎN DIALOG CU SCRIITOAREA ANJA ARSIĆ

Anja Arsić din Belgrad a debutat ca scriitoare în 2015, cu volumul de proză scurtă pentru copii ,,Jovan cel plinuț”, apărut la Editura ,,Libertatea”. Poveștile ei deschid poartea spre întâmplări cu haz și un orizont cu eroi-animale care personifică virtuți omenești. Tânăra prozatoare, cu studii de limbă și literatura română, s-au impus și prin faptul că scrie într-o altă limbă decât cea maternă. Vocația de scriitoare pentru copii îi este atestată de cea de-a doua carte – un volum bilingv de povestiri intitulat ,,Urme de lăbuțe în zăpadă/,,Otisak šape u snegu“, în curs de apariție la aceeași editură.

Cât de mare e provocarea să scrii într-o altă limbă care nu e limba ta maternă?

Am început să scriu în 2010, pe când eram la Mogoșoaia cu bursă. Dintotdeauna mi-am dorit să scriu cărți pentru copii, dar nu aveam curajul să o fac. Mi-a fost teamă că voi uita limba română pentru că nu o foloseam activ. În același an am decis să încep să scriu în limba română. Astfel, am ieșit învingoare din lupta cu ambele temeri. Provocarea a fost mare și cu timpul a devenit din ce în ce mai grea. Mi-am dorit să scriu povești complexe și în același timp amuzante, așa că am fost nevoită să mă dedic într-o măsură mai mare studiului limbii române. Cel care scrie într-o limbă nematernă trebuie să se gândească la numele personajelor, pentru ca micuții cititori vorbitori de limba română să se identifice cu eroii. Este și aceasta o încercare.

În ce măsură cartea ,,Jovan cel plinuț” cuprinde elemente din copilăria ta?

Am introdus destule elemente din copilăria mea. Mă gândesc, în primul rând, la dragostea pentru animale, care sunt personajele principale ale povestirilor, cu excepția lui ,,Jovan cel plinuț”. Povestea și-a primit titlul după eroul principal, Jovan cel plinuț, care îmi seamănă după aparență și caracter. Modul în care Jovan îi face curte fetei și sfiala pe care o simte coincid, pe undeva, cu caracterul meu. La fel, amândurora ne place prăjitura cu mere. ,,Viața în afara căsuței” este povestea unui melc care își vinde casa și devine melc fără cochilie, dar totodată ilustrează perioada mea de maturizare, primele angajamente profesionale în studenție și perioada în care mi-am dorit să mă simt liberă. Îi las pe cititori să se regăsească în povești. Cred că au fost momente când fiecare dintre noi s-a simțit la fel ca eroii din carte.

Marina ANCAIŢAN

Articolul integral citiţi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 37 din 16 septembrie 2017