Din cauza condiţiilor climatice nefavorabile, anul acesta, după cum afirmă specialiştii, nu se vor realiza recoltele de grâu aşteptate, dar şi calitatea grâului, ceea ce va periclita exportul de grâu şi de făină pe piaţa străină.

Secerişul pe holdele din Voivodina a început acum două săptămâni, însă foarte rapid a fost întreruptă din cauza condiţiilor climatice nefavorabile. Până la întreruperea secerişului, producţia de grâu din anul acesta a fost promiţătoare, căci au fost însămânţate circa 633.000 de hectare cu grâu pentru pâine, ceea ce este cu 75.000 de hectare mai mult faţă de anul trecut. Producţia aşteptată atunci a fost de circa trei milioane de tone, iar o jumătate din această cantitae a fost planificată pentru export. În baza opiniilor specialiştilor, astfel de pronosticuri la ora actuală sunt sub semnul întrebării.

Starea este nefavorabilă şi necorespunzătoare. Deja de mai mult de zece zile, combinele nu lucrează din cauza condiţiilor climatice nefavorabile, iar, pe de altă parte, boaba de grâu este coaptă. La ora actuală, cel mai important este să continue recoltarea grâului. Din păcate, încă nu se poate spune când vor permite condiţiile climatice continuarea secerişului, ceea ce, spun specialiştii, dar mai ales prof dr Miroslav Malešević, cel mai cunoscut expert pentru cereale din regiune, ar putea duce la noi pierderi când este vorba despre recolte.

Dânsul adaugă că încă din luna aprilie anul acesta, când este vorba despre condiţiile climatice în afara proceselor normale, mai întâi  am avut temperaturi excepţional de înalte pe la mijlocul lunii iunie şi ploi de lungă durată care au stopat lucrările la seceriş.

Când ploile se înregistrează în faza de coacere deplină a grâului, deci în faţa secerişului, umiditatea se reduce la 15 sau 16 procente. Însă, când în această perioadă se înregistrează precipitaţii, aceasta din nou atrage umiditatea şi cu cât este mai lung acest proces, se reduce masa boabei, respectiv se înregistrează pierderi la recolte şi la calitate.    Pe de altă parte, Zdravko Šajatović, preşedintele Asociaţiei „Žitounija“ din Novi Sad, afirmă că aceasta se va reflecta şi prin pierderi în exportul agricol total.

George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 7 iulie 2018