PREMIERA SPECTACOLULUI „DOAMNELE ȘI POLIȚISTUL” A SCENEI PROFESIONISTE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

În seara zilei de 13 decembrie, în sala Teatrului Popular „Sterija” din Vârșeț râsul a pus stăpnire pe numeroșii spectatori, curioși să vadă încă o premieră reușită a Scenei Profesioniste în Limba Română ce funcționează în cadrul acestui teatru. Evenimentul l-au onorat cu prezența lor Gheorghe Dinu, consulul general al României la Vârșeț și Nicu Ciobanu, directorul C.P.E. „Libertatea” și coordonatorul Departamentului pentru informare din cadrul C.N.M.N.R.S.

Spectacolul „Doamnele și polițistul” nu a fost nu doar o comedie nebună, ci și un adevărat regal de interpretare artistică, așa după cum ne-au promis actorii, organizatorii și, în mod special, regizoarea Elena Ivanca de la Teatrul Național din Cluj, care este și autorea textului și de la care nici nu ne-am așteptat la mai puțin. A transformat o idee a lui Tudor Mușatescu într-o poveste deosebită și anume: în biroul unui șef de poliție își fac apariția, rând pe rând, patru femei, care īncearcă, fiecare în felul ei, să-și apere reputația, să-și declare nevinovăția sau să cosmetizeze adevărul, să-și reclame partenerul de viață, chiriașul sau vecinii. Sunt patru femei ce seamănă uimitor cu cele pe care le întâlnim aproape zilnic pe stradă, în scara blocului, la biserică, la servici etc. Tânărul polițist face față cu succes acestor ,,doamne” care se dezlănțuie, fiind ajutat și de iubirea tainică ce o are pentru una dintre ele. Ei ne prezintă viața care uneori o ia razna și un soi de singurătate pe care o trăiește fiecare dintre aceste personaje. Dincolo de această comedie, este o tristețe care leagă tainic aceste personaje prin derapajul și nefericirea lor, așa cum și viața de multe ori se află la dualitatea râsul / plânsul.

Rolurile au fost interpretate cu măiestrie de actorii Marko Adžić (Polițistul / Țuța Țușcă Vilmoș) Monica Boldovina Bugle (Stiluța Zurgălău / Ninetta Sorcoveanu), Neda Grubiša (Floricica Stupizescu) și Tamara Tamči Toskić (Victoria / Maria Principale). Acțiunea s-a petrecut într-o scenografie inspirată și sugestivă realizată de Liliana Barbulov, care a contribuit și la realizarea costumelor alături de Milica Lalić. De machiaj s-a ocupat Tatjana Radulović, iar de subtritare, imagini video și design grafic Daniel Neda. Pe post de coordonatori de proiect sunt dr. Aurora Gaita și Marinel Petrică, iar proiectul este susținut de Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 51 din 23 decembrie 2017