Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a fost joia și vinerea trecută în vizită oficială în România. El a avut convorbiri cu președintele României Klaus Iohannis, iar temele discutate au fost aprofundarea colaborării bilaterale în domeniul politicii și economiei, aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, integrarea celor două țări în domeniul infrastructurii, îmbunătățirea situației minorităților, precum și situația din Kosovo și Metohia.
La conferința comună pentru ziariști, Vučić și-a exprimat speranța că România, în timp ce va prezida UE, în prima jumătate a anului 2019, va menține un loc cât mai important pentru Serbia ca țară din Balcanii de Vest. El a mulțumit României pentru sprijinul pe calea spre UE.  
,,Am discutat cum să aprofundăm colaborarea economică, dar și despre posibilitatea majorării schimburilor economice, care în ultimul timp au crescut. În toate domeniile România devine un partener tot mai important al Serbiei, a spus Vučić. El l-a rugat pe președintele român Iohannis să ajute Serbia în eforturile de a se găsi soluții de compromis în legătură cu problema Kosovo și Metohia.
La conferința pentru ziariști, Vučić a mai spus că atitudinea Serbiei este că nu se poate întâmpla ca unii să obțină totul, iar alții să piardă totul. El a adăugat că pentru o soluție de compromis este absolut necesar ca ambele părți să renunțe la pretenții maximaliste.
Vučić a mulțumit României pentru faptul că nu a recunost independența autoproclamată a Kosovo.
La rândul său, președintele României Klaus Johannis a apreciat, după convorbirea cu președintele Vučić, la București, că relațiile celor două țări sunt foarte bune și că vor fi și mai bune în perioada viitoare. ,,Sunt optimist în legătură cu aceasta. Serbia este principalul partener comercial al României în țările din Balcanii de Vest”, a menționat Johannis.

Florin URSULESCU

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr. 11 din 17 martie 2018