Localitatea Omoliţa (în limba română), Omolica (în limba sârbă), Homolitia (în 876) şi Omlod (în timpul stăpânirii maghiare), se află în imediata apropiere a Dunării şi a oraşului Panciova. Pentru prima dată a fost amintită în anul 1458, cu denumirea de Molvitza. La acea vreme, satul a făcut parte din comitatul Keve (Kovin). În secolul al XVII-lea, se pare că a fost o localitate mai mică, amintită în 1688/1689 şi locuită de sârbi. În 1717, în conscripţia Banatului Omoliţa este amintită cu 50 de case, iar pe harta contelui Mercy din 1717 satul apare ca fiind populat.

Potrivit unor autori, în anul 1717 (imediat după terminarea războiului şi trecerea Banatului sub stăpânire austriacă), primii colonişti au fost veterani de război germani.

Din cauza inundaţiilor frecvente, satul fiind situat pe malul Dunării, o parte dintre sârbi s-a mutat, în anul 1766, la Doloave. Din această cauză, în 1772-1773 satul a fost relocat în spaţiul unde se află astăzi. În anul 1765, localitatea Omoliţa a fost anexată Regimentului de Graniţă Germano-Bănăţean nr. 12 din Panciova, alături de Glogoni, Cuvin şi Panciova. O nouă colonizare a sârbilor şi nemţilor a avut loc în 1776. Sârbii din Omoliţa provin de pe muntele Homolje din Serbia de Răsărit, de la care derivă numele satului.

Colonizarea şvabilor în Banat a provocat nemulţumiri la românii din Banat. Cele mai fertile terenuri au fost acordate locuitorilor noi. Din această cauză s-au redus hotarele din satele populate de români şi sârbi. În consecinţă, românii şi sârbii au încercat să-i alunge pe şvabi, aplicând, uneori, violenţă.

Colonizarea românilor

Românii a fost colonizaţi din părţile ardeleneşti de pe malurile Mureşului. Acolo au fost grăniceri din regimentul desfiinţat şi veniţi în noul Regiment de Graniţă Germano-Bănăţean, din iniţiativa moştenitorului de tron Iosif al Doilea al Austriei. În anul 1781, românii din localitatea Sveti Đurađ au fost strămutaţi la Paciova şi în localităţile din împrejurimi (Ovcea, Iabuca, Glogoni şi Omoliţa). În anii 1783-1784, în aceste sate s-au aşezat şi românii din localităţile Mercina şi Broşteni de lângă Oraviţa, dar şi cei din Făget, Iam şi Carnecea, care astăzi se află în Banatul românesc. Aceştia s-au stabilit în partea de răsărit a satului Omoliţa, înspre Brestovac. La acea vreme, în localitate au trăit români şi sârbi, iar fiecare etnie a format un grup compact într-o parte a satului.

Deşi autorităţile au făcut colonizări forţate, o parte din populaţie a venit de bună voie pe teritoriul graniţei militare. Nou-veniţii au primit pământ, întrucât Comandamentul Graniţei Militare a dispus de suprafeţe mari de teren arabil şi de păşuni pentru creşterea animalelor.

În zona sârbească de sud a Cuvinului au fost înregistate minorităţi germane, române şi maghiare. Opriţi în calea expansiunii spre sud de curentul sârbesc, foarte puternic pe linia Panciova-Baziaş, românii au coborât de pe coastele munţilor şi dealurilor Căraşului. S-au îndreptat în masă şi cu forţe elementare spre vest, ocolind Dunele de Nisip ale Deliblăţii. Un număr însemnat de oameni, care căutau terenuri mai bune şi un trai mai lesnicios, s-au desprins din coloana principală, după ce au ocolit nord-vestul stepei nisipoase. Aceştia au urmărit aceeaşi ţintă: Dunărea şi aşezările dezvoltate din această regiune, mai vechi sau mai noi.

Ilie BABA

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 14 aprilie 2018