Omolita

În cadrul Graniţei Militare, formată în 1765, în comunele aparţinătoare Regimentului de Graniţă Germano-Banăţean au fost înfiinţate primele şcoli pentru instruirea ofiţerilor şi a fiilor acestora. Şcolarizarea s-a făcut în limba oficială germană. La începutul secolului al XIX-lea, s-au deschis şcoli şi în limbile minorităţilor. În acest răstimp, şcolile au fost susţinute de Comuna Politică – Primăria, iar edificiul şcolar a aparţinut comunei.

Nu se ştie precis din care an elevii români din Omoliţa au frecventat cursurile în limba română. Abia în anul 1876, îl întâlnim ca învăţător pe Nicolaie Vuianu care a rămas la acest post până la 1 martie 1899, când a încetat din viaţă. Este înmormâtat la Belgrad.

Ulterior, la şcoala română s-a angajat învăţătorul Alexandru Andrei, care în 1901 a fost transferat la unitatea de învăţământ din Satu-Nou. În timpul profesoratului său la Omoliţa, elevii români au avut succese remarcabile. Într-o scurtă adresare către protopopul Trifon Miclea din Satu-Nou la data de 5 decembrie 1898, preotul Ioan Stroca a spus: „Cu şcoala noastră română nu ştiu ce să facem. Copiii sunt de tot rătăciţi. Ne-am hotărât să facem în curând încercări la autorităţile competente ca să separeze românii de nemţi din şcoala română şi vă rog să binevoiţi a ne da informaţiuni în această privinţă căci altcum cum am zis copiii noştri sunt de tot pierduţi. Nemţilor nu le lipseşe nimic, căci ei învaţă în şcoala nemţească trei ani cum se cade, ştiu citi, scrie şi vorbi bine şi abia în al 4-lea an vin la şcoala română în a 4-a clasă, învăţaţi deja, unde li se propune în limba maghiară şi şcolarii români rămân tot îndărăt nu se interesează învăţătorul de ei. Peste săptămână au bieţii români 1/2 de oră de citit româneşte şi aceasta la mijlocul săptămânii, miercurea şi nici atât nu se propune”.

În anul 1901, învăţătorul Pavel Topală este angajat la şcoala română. Redăm pasaje din relatările preotului Ioan Cerbu din Panciova referitor la examenul oficiat de dânsul pe data de 20 aprilie 1904 la Omoliţa: „Examenul ca atare a fost atât ca formă cât şi ca fond mijlociu. În materialul propus (puţin foarte) puţină orientare şi preciz iune.n domnului preot şi catichet Popovici nu prea a fost conform regulilor pedagogice – atât despre examenul studiului religiei. Cât despre cântarea bisericească ţin să remarchez că băieţii au fost bine instruiţi. Cânta bine liturghia întreagă pe două voci, cânta apoi binişor troparele sărbătorilor împărăteşti ca al Naşterii, Botezului, Învierii, Înălţării Domnului nostru Isus Cristos. Câţiva băieţi mai mari au cântat şi Tropare de ale glasurilor. În general luat examenul putea fi luat aşa după cum a fost de îndestulatoriu. Dacă am trăi între împrejurări normale. Între împrejurările de faţă însă când toţi umbla să aguduie să-l nimicească cu toate mijloacele şi pe toate căile, simţul moral religios din poporul nostru-opinez ca preotului catichet i se impune o tractare mai profundă a religiei îndeosebi în şcoala poporală”.

Ilie BABA

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 21 aprilie 2018