Potrivit statisticilor oficiale, mai concret a ultimului recensământ din 1990 (de care dispunem), în Ungaria trăiesc astăzi: cetăţeni de limbă maternă română 8.482 persoane, Cetăţeni de naţionalitate română 7.995 persoane şi Cetăţeni de religie ortodoxă română 5.598 persoane. Conform, însă, surselor comunităţii româneşti din această ţară, populaţia românească de aici numără circa 20.000 locuitori. 

Pentru noi, adevărul adevărat este cel oficial, aşa după cum urmează pe localităţi, concret: la Aletea, trăiesc astăzi 201 români, în anul 1980, au trăit 516; la Apateu trăiesc 125 români, pe când în anul 1980, au trăit 342; la Bătania, trăiesc astăzi 137 români, pe când în anul 1980 au trăit 354, iar în anul 1990, 252; la Bedeu, în schimb, trăiesc astăzi 145 de români, de zece ori mai mulţi decât în 1980, când aici au trăit doar 15, de asemenea şi la Bichiş, unde în anul 1980 au trăit doar 4 români, în 1990, au trăit 14, iar în prezent 21, la Bichişciaba, au trăit în anul 1980, 60 de români iar în prezent 96, iar la Budapesta, în capitala Ungariei, în anul 1980, au fost 559 de români, zece ani mai târziu, în 1990, deci, erau 1.263 iar în prezent 1.206. Ciudat, am zice. S-au mutat oare românii din satele lor de baştină la Budapesta sau că aceştia sunt români veniţi din ţara mamă. Acesta-i adevărul. Marea majoritate sunt veniţi din România ca reprezentanţi ai unor instituţii de stat, diplomatice sau economice şi comerciale. Urmează Cenadul Unguresc în care în anul 1980 au tărit 326 de români, în anul 1990, au trăit 183 iar în prezent numai 142 români. După localitatea Micherechi, satul Chitigaz este cel de al doilea din Ungaria după numărul românilor În anul 1980, de exemplu, aici au trăit 1.548 de români, în anul 1990, 1.488 de români, iar în 2001, numai 660 de români, iar astăzi, mai puţini de 320. La Ciorvaş, sat aproape în totalitate maghiar au trăit în 1980, 3 români, iar astăzi numai 2 români, iar la Crâstor, cam tot atâţia: în 1980, au trăit 4 români şi în prezent tot 4 români, iar în Derviş, s-a proclamat român, în 2001, doar unul singur.

Giula, centrul spiritual şi cultural al românilor din Ungaria

Din păcate, nici în acest oraş în care se află un liceu al românilor şi Episcopia românilor ortodocşi, românii nu sunt în majoritate. De exemplu, în anul 1980, numărul lor era de 793 iar astăzi de 500.

Oricum, cea mai mare localitate cu români din Ungaria a fost şi rămâne Micherechiul. Cândva, de mult era o aşezare cu adevărat românească cu peste cinci mii de români. În 1980, aici au trăit, în baza recensământului oficial maghiar, 2216 români, în anul 1990, 1.848, iar în 2001, 1.385. După unele informaţii demne de încredere, în ultimii 5-6 ani numărul lor s-a majorat, la peste 1.500. Celalate localităţi cu români din Ungaria: Oltaca – Pusta, cândva cu 500-600, iar în prezent cu vreo 50, Peterd cu numai 4 români, Pocei, cu 37, Vecherd cu 25, iar Sechedin cu 147. Este vorba de un oraş în care au venit în ultimii ani mai multe familii de români. În anul 1980, de exemplu, aici au trăit doar 59 de români, iar astăzi aproape 150. şi, încă o localitae cu mai mulţi români, este vorba de Săcal. În acest sat în anul 1980 au trăit 382 de români, în 1990, 157 români, iar în present 148.

Iată, acestea sunt localităţile, satele şi oraşele din Ungaria în care trăiesc români. Am avut fericita ocazie să vizitez, multe dintre acestea, pe parcursul anilor. Pentru prima dată, am fost la Budapesta, de exemplu, în toamna anul 1990, când, la Sentandrea, lângă Budapesta, s-au sărbătorit 300 de ani de la marea migrare a sârbilor, eveniment pe care l-am urmărit împreună cu colegii mei de la Libertatea, Ioţa Bulic, Radomir Muncian şi Bogdan Petrov. Eram cazaţi atunci, pe câteva zile, la Pesta, în zilele evenimentului, astfel că aveam suficent timp ca în timpul să vizităm şi cele mai importante edificii ba chiar şi unele zone ale frumoastei şi magnificei capitale a Ungariei. Atunci, am participat la Marea manifestare prijeluită de jubileul: 300 de ani de la migrarea sârbilor din Cosova sub Patriarhul Arsenije Čarnojević, festivitate la care a vorbit şi preşedintele Ungariei, inaugurând expoziţia de opere artistice ale Bisericii Ortodoxe Sârbe din Ungaria.

Au urmat pe parcursul anilor alte vizite la Budapesta. Unele în treacăt, cu prilejul reuniunilor ştiinţifice aici, şi în alte localităţi cu români, iar câteva doar în drum spre Franţa sau Elveţia, la românii noştri de acolo.

Cadru:

—————————————————————

* Pe urmele românilor din Ungaria sprijiniţi de prieteni maghiari, reputaţi istorici din Voivodina şi Ungaria

* În prezent, minoritarii români din Ungaria trăiesc în 19 localităţi, cei mai mulţi la Micherechi (1385) şi Budapesta (1.205) şi cei mai puţini la Cârstor (4)

* Autoguvernarea pe ţară a Românilor din Ungaria reprezintă interesele minorităţii române din această ţară.

——————————————————————-

Concret, însă, după mulţi ani, iată-ne, spre sfârşitul anului trecut, din nou în Ungaria. De data aceasta, la Makó, oraş din judeţul maghiar Csongrad, la frontiera cu Serbia, respectiv cu Voivodina, pentru a stabili o colaborare concretă a Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina cu instituţiile culturale de acolo. Este, de fapt, vorba de încheierea unei colaborări pe plan cultural cu Muzeul istoric din Makó şi cu Fundaţia acestuia, precum şi cu câteva sate de români, respectiv societăţi culturale ale acestora, apărţinătoare judeţului Csnograd.

Băile Hagymatikum

 

Despre Makó, respectiv Macău, cum îi spun românii de aici, ce am putea spune? În primul rând că este capitala judeţului. Este un orăşel cu vreo 25.000 de locuitori, între care şi români şi că este aşezat pe malul drept al râului Mureş, pe şoseaua internaţională care duce din Budapesta şi Szeged la Timişoara, Arad şi Bucureşti. Makó este, de altfel, un oraş istoric, cu numeroase monumente culturale, cu unii oameni celebri născuţi aici sau cu alţii care şi-au făcut şcoala în acest oraş. Ca, de exemplu Jozsef Pulitzer, părintele ziaristicii moderne, apoi Jozsef Attila, mare poet şi publicist maghiar şi, nu, în ultimul rând, Jozsef Galamb, proiectantul automobilului „Ford T”, prima maşină a secolului XX fabricată pentru uzul cetăţenilor în uzinele „Henry Ford” din Detroit (S.U.A.).

Aş vrea să menţionez că prima noastră vizită la Makó, şi întâlnirei a reprezentanţilor Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina (Todor Ursu, Costa Roşu şi Aranka Balint) cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Csongrad şi ai Muzeului istoric din acest oraş (Géza Foragó, dr. Pál Halmgy şi Gilicze János), toţi trei autori ai mai multor studii istorice şi cercetători pasionaţi ai istoriei Banatului, a decurs într-o atmosferă de prietenie şi stabilire a unei adevărate colaborări profesionale.

Costa ROŞU, ,,Călătorii din amintiri III”, Editura ICRV, Zrenianin, 2017

Reportajul integral îl puteţi citi în numărul 20 din 19 mai 2018